Înfruntă-mă cu trupul robit... de Cristian Petru Balan

Înfruntă-mă cu trupul robit de puritate,Pietros, fragil şi aprig, râvnit de-al meu păcat,Căci sunt o spiţă-a roţii din carul încărcatDin care curg rubine în fulgere-mbrăcate.Provoacă-mă cu-n zâmbet, aruncă-mă-ntr-un patUnde să plâng cu tine c-am săvârşit păcateŞi-apoi să pleci în lume cu buze ruinateŞi să revii cu gândul de-un dulce răzbunat.Cu şoapte şi cu ţipăt de pasăre pierind,Renaşte-mi înstelarea furtunilor din sânge,Îneacă-mă în lacrimi când stelele se-aprind,Zideşte-mă în tine, la pieptul tău mă frângeSau leagă-mă-n fuioru-ţi de plete vălurindŞi-atuncea chipul nostru pe cer se va răsfrânge.