Povestea ei ( partea a treia)

Am scris eu pe blogul meu acest articol care de fapt ar fi trebuit sa se afle pe un alt blog, dar vreau sa continui aici povestea, scrisa si nu doar zisa de mine.Am gasit acest filmulet pe youtube din intamplare si mi-am adus aminte ca acesta mi-a caracterizat aproape toata povestea.Daca va uitati la el veti vedea caci la sfarsit mor amandoi indragostii.Este o parte buna din filmulet care ne arata ca atunci cand dragostea este adevarata se poate spune ca nu se poate trai fara persoana iubita, dar atunci cand dragostea nu este binecuvantata de Dumnezeu si placuta lui se intampla ceea ce scrie si in filmulet.Ceea ce era sa mi se intample si mie si fostului meu prieten.Povestea noastra a fost criticata de multi, de prea multi.De familie.Si atunci cand familia nu este deaccord este foarte greu pentru ca iubesti si familia iti iubesti si prietenul.Asta daca se poate numi iubire, avand in vedere ca noi nu stim sa iubim.Am facut pentru aceasta relatie sacrificii mari pentru mine, si as fi fost in stare sa sacrific mai mult.Imi iubeam familia, si ma durea foarte mult pentru ca datorita faptului ca nu il acceptau pe X vroiam sa ma indepartez din ce in ce mai mult pentru a putea ajunge la el.Eram in stare sa imi sacrific familia, casa, viata pentru a fi doar putin alaturi de el.Pana si pe verisoara mea, care chiar daca nu stia plangeam mereu pentru ca nu gaseam o solutie sa o indepartez de mine pentru ca nu rezistam sa tin un secret cu ea si asta imi putea agrava relatia cu X.Am aflat ca ea a vorbit cateva lucruri cu familia din ceea ce ii zisesem, acum nu stiu ce sa cred daca chiar a vorbit sau nu, dar in acel moment era o ocazie buna pentru a indepartao si cu multe lacrimi si durere nevazute de ei am inceput sa ma cert cu ea si sa nu mai vreau sa o vad chiar daca inima imi tanjea dupa o imbratisare a ei pentru ca o iubesc atat de mult.As fi vrut sa ii indepartez pe toti numai din cauza relatiei mele cu X, dar din ma bucur mult ca Dumnezeu cu marea lui dragoste m-a ajutat sa nu ma indepartez de ei si m-a tinut aproape de ei caci nu as fi rezistat pentru ca abea acum imi dau seama ca ii iubesc mai mult decat orice.Pe toti , toata familia, parinti bunici, verisori, unchi si animale.Acum datorita acestui filmulet care prezinta moartea celor doi prin sinucidere, candva m-a influentat foarte mult si vreau sa avertizez pe toti indragostii ce il privesc sa aiba grija si sa isi dea seama ca tot ce se intampla in viata este din voia lui Dumnezeu, iar daca Dumnezeu ne-a dat viata atunci trebuie sa o pretuim si sa o iubim asa cum este pentru ca este un mare dar.Asa ca dragii mei indragostit numai mintit cand spuneti ca v-ati da viata unul pentru altul pentru ca putini ar faceo iar cei ce ar fi in stare cu adevarat de asa ceva sa isi aduca aminte ca sunt influentat si de alte multe lucruri. Sa aveti o iubire placuta lui Dumnezeu iar atunci totul va fi bine.

Povestea ei ( partea intai) si Povestea ei ( partea a doua ) le gasiti pe http://firescdisparut.blogspot.com

Copilarie

Imi aduc aminte cu drag de copilarie, si sper sa inca sa mai pot trage de timp, macar pana ce voi incepe sa lucrez, sau sa merg la facultate pentru ca acum imi dau seama ca imi va fi tare dor.Imi aduc aminte de toate jocurile pe care la faceam, cum alergam descaltata pe strada fara nici o problema ca ma intep sau nu imi era frica atunci cand cadeam de vanataile pe care le voi avea si de ce picioare urate as putea avea mai tarziu.Nu imi pasa de aspect, vroiam doar sa ma joc si sa ma simt bine la maxim, dar nu aveam nevoie de multe pentru asta, imi ajungea doar iarba, cainele, si leaganul din ciresul bunicilor.Acel cires atat de legat de copilaria mea, pentru ca aproape toate amintirile se afla sub umbra lui.Lazile de fier cu "comori mecanice" ale bunicului, care se transformau in barci ce ne aparau pe mine si pe verisoara mea de rechinul cel mai mare din univers, catelul bunicii, care disperat incerca sa ajunga la noi.De cate ori am sarit gardul ce acum sta sa cada, de cate ori m-am uitat la artificii suinduma pe el.Atatea amintiri ce nu se opresc, nu vreau sa le opresc, vreau sa scriu tot, orice amanunt cat de min pentru a nu le uita.Am nevoie de ele pentru a da innainte.Vreau sa scriu si parfumul florilor de cires, care la sfarsitul fiecarii primaveri cadeau peste mine de cate ori ma dadeam in leagan.Nu imi faceam probleme pentru cum ma imbracam, asa ca de multe ori ma dadeam in el si in fusta.Oamenii treceau ma vedeau si unii imi zambeau.Acum numai pot face toate acestea pentru ca toti s-ar uita altfel la mine, nu cu aceeasi simpatie sau cu aceeasi privire ce descria si amintirile lor din copilarie.Acum totul ar fi diferit, s-ar intreba cum de o fata de varsta mea poate face asa ceva, s-ar gandi ca vreau sa atrag atentia, sau multe ale ganduri neplacute.Insa nimeni nu ar putea gandi ca acolo este aproape toata viata mea.Inocenta copilariei a disparut si cu ea au aparut problemele, ganduri nelinistitoare, minciuni si multe priviri rautacioase.As vrea sa pastrez copilaria in inima mea linistita.

Un simplu zambet

Azi mi-am propus sa zambesc tuturor, si deja am avut cateva surprize neplacute.Oare de ce oamenii nu isi mai zambesc? Suntem autorizati sa privim o persoana cu dispret, suntem autorizati sa privim o persoana in ochi fara sa schitam nici o senzatie, putem privi o persoana cu ura, putem privi o persoana cu nervi, putem sa ne descarcam privirile ce judeca pe toti trecatorii de pe strada, dar nu ne putem zambi.Toti cred ca atunci cand zambesti pur si simplu pentru binele si linistea pe care o da un simplu zambet fara nici o intentie ci doar linistea sufleteasca, cred ca ai ceva cu ei, sau ca vrei ceva, ceri ceva, cauti ceva, ori cunosti acea pesoana.Oamenii se sperie atunci cand cineva le zambeste crezand ca nu isi aduc aminte de acea persoana si intra in panica, nu stiu cum sa reactioneze, se framanta: Oare de ce mi-a zambit tocmai mie?.Raspunsul e simplu ajunge doar un alt simplu zambet si te vei simti mai bine.Azi mi-am propus sa zambesc tuturor si nimeni nu mi-a raspuns la zambet decat o simpla femeie batrana care abea mergea.Zambetul ei m-a umplut de bucurie si mi-a spus ca noi am pierdut multe lucruri din cauza intrebarilor mereu negative pe care ni le punem.Zambeste linistit daca sufletul tau e fericit.Zambeste tuturor caci nu te costa nimic.E doar un zambet ce poate da cuiva fericire si multumire asa cum a avut acea batrana care m-a rasplatit cu zambetul ei cald si binevoitor.As vrea sa primesc un zambet si de la ceilalti, de la vanzatoarea de la magazin, de la baiatul cu posta, de la oamenii ce trec pe strada, se uita in ochii mei, se incrunteaza si apoi trec mai departe.E doar un zambet ce poate umple inima cuiva, un zambet te ridica de la multe si iti poate da uneori si rezolvarea la problemele pe care le ai.Stai linistit, zambeste, pentru ca totul vine de la Dumnezeu.Daca ai probleme, sunt pentru tine, stai linistit asa e sa fie asa ca nu e nevoie sa fii incruntat, nu altii ti-au gresit, nu iti varsa supararea pe ceilalti dale un zambet, pentru ca poti ajuta si asa.Un simplu zambet.Daruieste-l!

Frumusete nevazuta

Uneori judecam persoanele dupa aparente fara sa ne dam seama ca adevarata frumusete sa gaseste in interior, si judecand dupa acest fapt incepem sa ne plangem ca nu gasim persoane care sa fie frumoase in interior.Problema este ca nu ne preocupam de povestile pe care le ascunde infatisarea persoanei si de ceea ce are sa ne ofere cu adevarat.Gaseste frumusetea adevarata in tot ceea ce vezi in tot ceea ce intalnesti cauta ce este frumos in fiecare, oricat de bine unii si-ar ascunde frumusetea astunpand-o cu rautati si uratenie, fiecare are ceva frumos si asta pentru ca am fost creati din dragostea lui Dumnezeu, iar tot ceea ce EL creaza are o frumusete inimaginabila, uneori acea frumusete se alfa langa noi fara ca sa ne dam seama, in vantul ce mangaie frunzele, in ploaia ce alinta tot ceea ce intalneste, in soarele ce rasare in fiecare zi pentru noi, in stelele ce ne lumineaza calea in noapte, in iarba moale ce hraneste vietuitoarele, in fiecare zambet, in fiecare lacrima, in fiecare rasuflu, in fiecare clipire ce ne da posibilitatea de a revedea totul.Asa ca sa fim mai atenti pentru a nu judeca ci a cauta frumusetea din fiecare.Pentru ca de multe ori mi s-a intamplat sa judec, si de multe ori am regretat.
Aveam in clasa o fata cu probleme care se apropiase mai mult de mine fiindca imi era mila de ea pentru felul in care toti o marginalizau.Privirea ei era mereu pura, si comportamentul ei era cel mai normal, numai ca noi anormalii nu reuseam sa vedem aceasta.Imi era rusine sa ma vada cineva cand vorbeam cu ea, sau cand ma imbratisa, pentru ca avea nevoie de cineva in afara de famile care sa o poata intelege, insa nici eu nu am fost in stare, ma tot intrebam ce are, de ce nu e ca noi? de ce nu se imbraca ca noi, de ce nu vorbea ca noi.Numai ca problema cea mare era ca noi nu vorbeam ca ea, nu apreciam lucrurile ca ea, nu le priveam asa cum le privea ea.Ea se comporta asa cum am fi trebuit noi sa ne comportam la acea varsta.Era timida, nu suporta discutii asa zise "elevate" despre muzica, placeri trupesti si ale distractii ce duc spre pierzanie.Ea era frumoasa, mai frumoasa decat credeam, mai frumoasa decat ochii nostri percep, mai frumoasa decat as fi putut crede vreodata.Imi pare rau foarte mult pentru cum am judecat-o innainte, as vrea acum sa remediez ceva dar imi e imposibil, pentru ca ea a ramas la fel de frumoasa si la fel de potrivita varstei incat imi este imposibil a ma apropia de ea.Cu parere de rau pot doar sa ma rog pentru ea, si pentru persoanele pe care le-am judecat rau, si ma mai pot ruga si pentru mine pentru a avea forta de a vedea frumusetea mai innainte de a ajunge la regret.

Scrisoare pentru mama

Draga mama, Incep scrisoarea cu acesta "draga" pentru ca chiar si atunci cand exista neintelegeri imi esti foarte draga.Drep iti spun ca nu imi place sa te supar, nici nu imi dau seama cand o fac.Nu vreau sa gresesc pentru a te face sa suferi.Tu pui mult suflet si se vede, stiu ca vrei ce este mai bun pentru mine, dar nu reusesc a fi perfecta oricat as vrea pentru tine.Stii bine ca atunci cand gresesc nu o fac intentionat, dar tu reusesti sa te superi si din cele mai mici lucruri, pentru ca vrei ca eu sa pot fi perfecta, pentru ca sunt fiica ta, pentru ca ma iubesti, pentru ca fara tine eu as gresi si mai mult.Incerci sa ma formezi de acum pentru lupta cea mare si pentru atunci cand aripile vor fi gata pentru asi lua zborul, dar tu ma antrenezi atat de sever si atat de atent incat nu reusesc sa nu cad cate un pic pentru ca obosesc.Oricum ar fi, mama Te iubesc! Si asa cum noi pamantenii inca nu stim sa iubim cu adevarat cred totusi ca tu Ingerul meu pamantean ai reusit imposibilul, ai reusit sa iubesti fara sa ti se dea ceva in schimb, ai reusit sa ierti si cele mai mari caderi ale mele, ai reusit sa ma iubesti si cu febra, si cu pojar si plina de vanatai si alte lovituri.Nu ti-a fost niciodata frica pentru tine atata timp cat ai reusit sa ma aperi pe mine.Te-ai aruncat si incele mai mari lupte pentru a ma salva de la pierderile vietii, pentru ca oricum ar fi tu inca nu ma crezi pregatita, si pentru tine nu voi fi niciodata pentru ca vei vrea mereu sa ma aperi tu. Iti multumesc mama, ca esti mama mea!Te iubesc!

Prieteni

Greseli

Toata lumea greseste odata si odata in viata, si nu numai odata ci de mai multe ori.Insa unele persoane gresesc mai putin decat altele.Intrebarea e daca dupa ce facem greseala, dupa ce amintirile devin mai reci,cei din jur incearca sa uite durerea ce le-ai provocat-o si dupa ce totul incepe sa devina din nou ca la inceput e oare posibil ca si tu insuti sa te ierti?E oare posibil ca si tu sa treci peste amintirile si durerile provocate tie insati?Stiu ca CINEVA acolo sus vede cat de mult ma lupt, vede cat de rau imi pare chiar daca celor din jur nu le arat, si poate uneori par chiar foarte nepasatoare ca si cand nimic nu ar fi fost, stiu ca acel CINEVA atat de iubitor a reusit sa ma ierte, si daca EL a reusit eu de ce nu pot? De ce deznadejdea vine chiar atunci cand incepi sa te simti mai bine? De ce totul trebuie stricat? De ce amintirile dor? Atatea intrebari la care un singur raspuns poate da totul.Poate da rezolvarea,alinarea,invataura,iertarea si iubirea.Acel raspus pe care toti il cautam in tot, acel raspuns care e atat de aproape si pe care totusi uneori nu reusim sa il vedem, acel raspuns care ne da viata adevarata si iubirea adevarata este CREDINTA. De mici avem acest sentiment in noi, de cand ne botezam stim ca exista CEVA mai presus de orice, CEVA ce ne protejeaza si ajuta.Cu totii stim de mici chiar daca nu ne dam seama, chiar daca atunci cand crestem il excludem direct pe Dumnezeu crezand ca e doar o inventie si cautand o alinare a sufletului in bautura,distractii si placeri necurate.Am trecut si eu printr-o perioada asemanatoare in care deja exclundeam tot ce avea legatura cu Dumnezeu, dar nu excludeam nimic ce avea legatura cu diavolul.Mi se parea ca diavoul este mai plauzibil si asta datorita faptului ca el se face prezent in tot.De ce oare nu reuseam sa cred in Dumnezeu?Eram atat de mandra incat sa imi fie frica de mine insami sa recunosc existenta LUI? Sau era si altceva in spatele acestei idei? Muzica metal, succesul la scoala, popularitate cu genul de persoane pe care le vroiam, succes la baieti, succes la aproape orice incat ajunsesm sa ma pierd cu totul in mana diavolului, iar daca Dumnezeu nu ma salva de la sinucidere acum as fi fost chinuita in iad unde imi facusem loc cu propria mana si cu foarte putin ajutor de la diavol.Deja diavolii numai aveau ce lucra cu mine, pentru ca faceam singura tot ce isi doreau, aveam deja un stil de viata adecvat lor.Tot ceea ce vroiau de la mine aveau deja, deci numai era nevoie ca ei sa se lupte cu mine si deci daca nu le simteam prezenta numai credeam in ei sau in Dumnezeu, dar pentru obscuritate am avut mereu o slabiciune credeam si nu credeam.Insa de ce oare imi era mai usor sa cred in rau decat in bine? Multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa trec peste tot, abia mi-am scos un deget din groapa in care inca sunt dar cu ajutor de la Dumnezeu si cu vointa de la mine sper ca voi reusi sa imi scot si mana si restul.Multumesc verisoarei mele care m-a sfatuit si incercat sa ma inteleaga pentru ca numai cu ea am reusit sa vorbesc liber de problemele mele. Multumesc ca exista, multumesc pentru tot: BINE SI RAU lui Dumnezeu care mi-a aratat iubirea lui salvanduma de la moarte. s-a.