Aroganta italiana

-- Ministrul italian Andrea Ronchi, "ofensat"de tacerea Romaniei in cazul violului de la Roma

Ministrul Andrea Ronchi (foto stanga) i-a batut obrazul lui Vasile Puscas
Dupa ce doi romani, in vars­ta de 18, respectiv 27 de ani, au marturisit ca au violat o italianca in varsta de 14 ani, intr-un parc din Roma, in noaptea de Sfantul Valentin, Andrea Ronchi, ministrul italian pentru Politici Europene, s-a decla­rat, ieri, jignit ca Romania nu a prezentat un mesaj de solidaritate pentru ceea ce s-a intam­plat". Aceasta inainte ca ancheta in acest caz sa fie finalizata. Dem­nitarul i-a reprosat sefului Departa­mentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puscas, ca Romania exporta in peninsula si "gunoaie", pe langa oameni cinstiti Ministrul italian pentru Politici Europene, Andrea Ronchi, s-a declarat "ofensat"ca Guvernul roman nu a transmis un mesaj de solidaritate cu victima violului comis la Roma in februarie, incident atribuit unor imigranti romani, relateaza pagina online a agentiei italiene AMI. Declaratia a fost facuta dupa intalnirea pe care Ronchi a avut-o ieri, la Bucuresti, cu seful Departamentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puscas. "I-am spus ministrului roman ca, in calitatea de tata, ma asteptam la cateva cuvinte, mai ales ca daca un italian ar fi comis o infractiune atat de grava, Guvernul ar fi prezentat scuze, nu pentru o situatie politica, ci pentru una morala, din compa­siune", a explicat Ronchi. Totodata, Andrea Ronchi a precizat ca Bucurestiul trebuie sa garanteze ca infractorii romani nu ajung in Italia. "Pe langa muncitorii cinstiti, ajung si gunoaie. Nu ne puteti trimite delincventi si infractori, a declarat oficialul italian.
In replica, Puscas a declarat pentru presa italiana ca Guvernul de la Bucuresti asteapta in primul rand finalizarea anchetei in acest dosar. "Inainte de a arunca responsabilitatea asupra guvernelor, sa asteptam ca justitia sa isi urmeze cursul. Sa asteptam, deci, rezultatul acestor investigatii", a spus el. Intrebat de ce Guvernul roman nu si-a cerut scuze si nu si-a exprimat solidaritatea fata de familia victimei, oficialul roman a explicat ca aceasta "nu este o problema a Guvernului, ci una judiciata". "Va cer sa separati prezumptia de nevinovatie de dimensiunea morala", a spus Puscas intr-un apel adresat "cetatenilor si autoritatilor ita­liene". Cetatenii italieni si autorita­tile italiene "trebuie sa le demon­streze celorlalti cetateni europeni ca este vorba de aplicarea principiilor si regulilor care stau la baza statului de drept", a mai spus oficialul roman.

Alba-neagra cu romanii

O adolescenta italianca a fost violata pe 14 februarie in Parcul Caffarella din Roma. Doi romani au fost arestati initial in acest caz, Alexandru Loyos Isztoika si Karol Racz. Testele ADN nu au confirmat ca cei doi romani ar fi autorii violului. Saptamana trecuta, autoritatile italiene au arestat inca doi romani in acest caz - Alexandru Jean Ionut(18 ani) si Gavrila Oltean( 27 de ani). Cei doi romani si-au recunoscut fapta in cursul unui interogatoriu la inchisoarea unde sunt detinuti, relateaza ANSA. Testele ADN sugereaza ca Alexandru Ionut este si unul dintre autorii violului si jafului din 14 februarie. Romanii au vazut in seara de 14 februarie, dupa ce se intunecase, doi adolescenti italieni intr-un parc din Roma, a povestit Alexandru Jean Ionut, citat de Il Messaggero. Ei i-au amenintat cu moartea, iar victimele, tero­rizate, le-au dat banii si telefoanele. "Apoi i-am dus cu forta undeva unde nu ne putea vedea nimeni, intr-un sant. I-am dat un pumn in spate baiatului, l-am obligat sa se intinda pe jos, in timp ce prietenul meu o viola pe iubita lui. Il tineam strans, in timp ce el o viola in toate felurile. Gavrila ii dadea ordine in legatura cu ce sa faca. Ea tipa, cerea ajutor, iar prietenul meu vorbea cu mine. Apoi a venit randul meu", a spus romanul in varsta de 18 ani. "In timp ce eu o violam, prietenul meu fuma si il tinea pe baiat astfel incat sa vada ce i se intampla prietenei lui. Apoi, cand am terminat, Gavrila a inchis telefoanele mobile si le-a spus celor doi adolescenti sa se imbrace si sa mearga in partea cealalta a parcului, departe de directia in care mergeam noi, pentru a nu atrage atentia oamenilor", a adaugat romanul.
Adrian Nicolae POPESCU

ce-i cu noi?

Nimeni nu stie prea multe drespre mine, eu scriu p blog despre anumite argumente , stiu cateva pers care citesc ( nu numai u Mada) si deci m-am gandit sa ma prezint makr un pic , despre felul in care imi traiesc fiecare zi , despre ce gandesc despre altii si modul in care traiesc ei...Imi ador prietenii, si ador muzik, rock sau pop , orice gen in afara de manele , care demonstreaza lipsa de cultura a unora...si felul in care vad viata ce pt ei e numai distractie , insa viata conteaza mult mai mult de atat .Normalul s-a transformat in ceva ciudat , pt mintile adolescentilor, parintii au ajuns sa nu mai aiba respectul cuvenit si chiar sa fie obiect de profit pt unii dintre ei.Sperante, vise ce unora par distruse de parinti , si totusi ei se gandesc la cum sa ne faca sa ducem cat de cat o perioada din viata fara sa suferim , insa noi credem k suntem destul de mari sa suportam anumite lucruri , si dupa unele experiente de dam seama cat de mult ne distrugem , dar uite k uneori dupa o dezamagire apare din nou o luminita ce ne face iar sa visam , sa speram si iar de la inceput cu faptul k noi putem sa rezistam la micile , mari proble ce le avem , ce ni le facem .Si dc sa nu incercam? Dc sa nu vedem si noi cum e ? Dc dupa o prima cadere sa ne retragem si sa nu mai sarim poate reusim sa ajungem unde vrem ? Dc unii zic k la varsta noastra nu exista iubire ? Dc noi ii contrazicem ? DC? O intrebare generala pt fiecare adolescent rebel ce descopera viata , si cerceteaza cu pasii lui fiecare bucatik de teritoriu al vietii .Insa teritoriul e enorm , iar noi putem alege teritoriul usor , lin , fara munti , dealuri , vai sau putem alege cel plin de obstacole si sa vedem unde ne duce , la ce ne duce , si ce sfarsit ar avea.Suntem dornici de viata , dar oare stim ce e viata ? Vrem iubire , dar oare e asta iubirea adevarata? Vrem respect , dar respectam ? Respectam , dar suntem respectati? Iubim , dar suntem iubiti? Am trecut peste o dezamagire, iar acum incerc sa o iau de la inceput , incerc sa dau aceeasi incredere si iubire , pt k inima nu se poate comanda , iar ratiunea singura distruge , dar inima si ratiunea impreuna ne vor da ceea ce noi ne asteptam sa primim .Dragoste dam , cu masura , dragoste vom primi , dar dragostea fara respect nu exista ! Pt k asa cum e si in viata de zi cu zi , persoanele ce nu le respectam le uram sau nu le suportam , insa avem retineri , si ne alegem cuvintele cand e vorba de o persoana la care tinem.Si de ce nu poate exista respectul pur si simplu pt orice persoana ? De ce trebuie neaparat sa ranim pe altii ? sau orgoliul lor ( cel mai des) .Pt k suntem egali , dar diversi.Pt k fiecare are o personalitate , eu incerc sa imi vad defectele si incerc sa le repar, dar dau valoare doar parerilor persoanelor la care tin.Pt k dragostea, viata si respectul calatoresc impreuna pe aceeasi strada.IUBESC!

Nimic fara

Un bun prieten, foarte îndepărtat de mine ca timp şi spaţiu, de care mă leagă o corespondenţa rară, dar de adâncă profunzime şi preţuire îmi spunea că „ atunci când omul îşi recunoaşte limitele, Dumnezeu este acolo”. O replică la ultimele mele scrieri. Mă simt astfel, obligat să răspund.*Atingerea limitelor este suferinţa în forma ei pură. Este o stare empirică care-ţi readuce iminenţa morţii. Nu te simţi capabil să-i supravieţuieşti. Îţi pare că orice urmează acestor trăiri este lipsit de valoare. Întrebările care te macină invocă Divinitatea. Te simţi un pesudoateu care calcă pragul capelei pentru a-i cere Lui lumină, în cel mai deprimant caz, izbăvirea. În nebunia durerii, suntem capabili de orice blasfemie, de anularea completă a Lui, de arderea Bibliilor în piaţa publică. Cum poţi să-i ceri ceva, când apogeul suferinţelor tale îl determină pe El să se caute de viaţă? Când nimicul te invadează nu ai soluţii, dar nici nu poţi sta la mâna destinului, a timpului sau a milei divine. În decalogul sentimentelor mele, pentru că doar la atât mi s-a redus simţirea, mila este un sentiment parşiv şi pervers. Când nu simţi mila, nu ai astfel de expectaţii, mai ales de natură divină. Sunt de acord cu prezenţa Lui în mine, dar numai în starea amorfă a afectului, atunci când nici suferinţa şi nici iluzia fericirii nu mă atinge. Când sunt liber de orice povară a melancoliei, sau a tragicului (perfidul rezultat al iluziei unei împliniri depline), Dumnezeu poate locui în mine. Atunci va fi lispit de ocare sau reverenţele stărilor de beatitudine. În acel echilibru se regăseşte Dumnezeu. În altă stare, El nu poate fi asimiliat decât ca providenţă sau călau. Lângă el nu stau condamnaţii la moarte, nici bolnavii incurabili atinşi de umbrele fatalităţii, nici sfinţii contemporani acestei lumi. Lângă El stau numai sufletele lor. Regretele, pasiunile şi viaţa din trup rămân ţărânei.

Eu te iubesc cu ură... de Cristian Petru Balan

Eu te iubesc cu ură şi-n ură ard iubire,Cu jertfă necuprinsă, cu trăznet îngheţat,Ce-ţi spulberă tot frigul din sufletu-nchistat,Cerându-i umilinţei în taină să te-admireCa să-ţi înalţ altare pe-un pisc mai luminat,Unde să-ţi smulg din mână sceptrul de preamărireŞi să-ţi ucid trufia fără milostivireOri să te-alung din sânge, din vise şi oftat...Iar dacă plângi, mă-nchin durerii tale-amare,Cad rugător de-a pururi cu faţa-n sânu-ţi falnic,Te-mbrăţişez cu milă şi-ţi cer duios iertareSau, cu-n sărut sălbatic, îţi sorb plânsul năvalnicStrigând: rămâi, prinţesă, zeiţă-alinătoare!Rămâi pe veci cu mine... Şi nu-mi zâmbi şăgalnic

Înfruntă-mă cu trupul robit... de Cristian Petru Balan

Înfruntă-mă cu trupul robit de puritate,Pietros, fragil şi aprig, râvnit de-al meu păcat,Căci sunt o spiţă-a roţii din carul încărcatDin care curg rubine în fulgere-mbrăcate.Provoacă-mă cu-n zâmbet, aruncă-mă-ntr-un patUnde să plâng cu tine c-am săvârşit păcateŞi-apoi să pleci în lume cu buze ruinateŞi să revii cu gândul de-un dulce răzbunat.Cu şoapte şi cu ţipăt de pasăre pierind,Renaşte-mi înstelarea furtunilor din sânge,Îneacă-mă în lacrimi când stelele se-aprind,Zideşte-mă în tine, la pieptul tău mă frângeSau leagă-mă-n fuioru-ţi de plete vălurindŞi-atuncea chipul nostru pe cer se va răsfrânge.

în sângele meu miroase frumos, ca în camera ta de Alberto M. Popesco

în orice colţ al trupului meu m-aş întinde dau de tinemică, aproape cu faţa spre mine, ascultând muzică la căştiîmi arăţi pixul de aici conduci lumea noastrănu înţelegi ce-ţi cer de prima datădar zâmbeştiăsta e semn bun, îmi zicvoi primi un pic mai târziu tot ce-mi dorescpână atunci mă uit atent în ochii tăipoate voi reuşi să înţeleg ce melodie asculţimi-ai promis că vei fi cavaleria mea romanăsau cum îţi place să spuidoar oamenii buni pot iubidar nu te contrazicîn seara nu te voi contrazicevoi sta cuminte lângă tinepână când câmpul de luptă va fi curăţat de cadavreşi vom rămâne doar noica în povestea pe care ţi-o spun în fiecare noapte

Vers:Iubirea, de la fecioară la târfă .De Razvan RAchieriu

Am încheiat cu iubirea un acord definitiv,Am îmbrăcat-o în rochie roşie şi i-am cusut amăgitor tivCu care ştergea la gură un impuls fictiv,Pe sâni i-am imprimat un dor punitiv.Am luat bărbatul lipit ca o muscă de pulpeŞi l-am strivit în palma iubirii şirete ca o vulpe,Din sex am făcut un fluier la care cânta obscenul,Furnicile au creat din piele-un muşuroi, fisurându-i tenul.Am vânat o umbră ce se certa cu-o târfă,Am despicat-o şi a ţâşnit un avorton de bârfă,În loc de sânge s-a scurs o apă prin care înota un peşte,Târfa l-a prins şi l-a aruncat în acvariul în care desfrâul creşte.Am întâlnit pe stradă târfa şi mi-a zâmbit uniform,Vedea realitatea printr-un monoclu diform,Din ochi i-a ţâşnit iubirea mutilată,Ca un mecanism din piele defect, de virtute epilată.

VISE

Visele...le avem toti , si uneori visam chiar si cand stim perfect k nu se vor implini niciodata si chiar dak stim k nu au sens si poate si cand credem k niste prosti k cv sau cu cv visul nostru de a fi fericiti se va schimba si totusi e imposibil.Visam k sa uitam de suferinta e k o parasuta ce o uzam pt a reusi sa supravietuim acestei vieti plina de probleme ce incet, incet ne roade , ne distruge, si visele ce fac? Ne distrug mai mult.Atunci cand descoperim k lucrul sau persoana in care credem atat de mult nu e asa cum noi credem , visam ci total diferit. Atunci...tot ce am creat un jurul nostru, acel perete ce ne proteja , acea siguranta cade si ne trezim singuri intr-o lume mare si rea , ne trezim dintr-un vis , din ceva in care credeam si defapt nu exista.Doare...Traim si ne hranim cu sperante .

O definitie a iubirii...nici makr nu exista...iar cei ce cred k o stiu...gresesc si asta pt k fiecare iubeste in mod diferit, si simtim in moduri diferite, eu iubesc..pasional,pun suflet incerc sa fac k cel de langa mn sa stea kt mai bn si cel mai important sa il fac sa stea bine cu mn...dar sunt unii...carora le e mai greu sa arate, sau sunt prea timizi sa zica cate un cuv frumos...iar asta ii blocheaza...in cazuri...asa partenerul se poate simti neglijat pt k el pune suflet si tot,dar nimeni nicum nu va sti cu adevarat ce se intampla cu sentimentele celuilalt

Amintire...

Amintirile...ne urmaresc mereu orice am face orice am incerca...ne uramaresc in tot ce facem in tot ce avem in fapte,ganduri,obiecte orice chiar si cuvinte ce ies din gurile altor persoane.Amintirile ne raman si ne raman toate intr-o parte din noi, nu e bine sa fugim pt k ele ne urmaresc si o vor face vesnic.Unele dor,si dor mult dar rezolvarea nu consta in a incerca sa le uitam pt k oricum nu le vom uita niciodata ,dar exista o posibilitate si anume sa incercam sa trecem peste si sa ne dam seama k viata merge mai departe cu bune si rele.Probleme si fericiri.Totul face parte din noi,lucruri rele bune, noi suntem facuti din asta suntem facuti din faptele ,amintirile noastre,cuvintele ce le uzam in fiecare zi...si faptul e k ar trebui sa traim fiecare moment ca si cum ar fi ultimul si sa ne comportam cu persoanele k si cum le-am vedea pt ultima data...dar cn se gandeste la asa cv ??NIMENI.Toti traim k si cum ar fi cv normal..k si cum...eh...ce poate sa mi se intample tocmai acum?

Crezi k esti unic?

Fiecare e unic intr-un mod sau altul dar totusi egal,fiecare gadeste divers si traieste fiecare moment in mod divers dar totusi suntem oameni cu totii si suntem facuti din acceasi material.Dc sa ne ranim unii pe altii? Dc sa nu stam aproape de cineva la nevoie? Facem razboiae k sa avem bani, dar se poate trai intr-un mod sau altul si fara, pt k nu sunt totul

Probleme normale

Avem probleme toti,dar uneori ajungem la un punct in care simtim ca nu mai putem da inainte,k totul se prabuseste,k viata nu mai are sens, dar mereu vine cate ceva, cate un motiv,care poate fi si incomodant sau placut dar nedorit, credem ca viata nu are sens si totusi ceva se gaseste mereu,viata e o lupta ,in care mereu tot ea va invinge dar trebuie sa supravietuim sa tragem ca sa traim pt ca asta e adevaratul motiv al vietii, sa supravietuiesti, si sa nu te lasi prada problemelor, ce sunt normale, si le au toti,uneori pari singur si te simti un nimic dar nu uita k nu esti singur si k in lumea asta e cineva care sta mai rau decat tine .http://www.youtube.com/watch?v=fQZEMdV-moU Gandeste-te ca este cineva care are nevoie de tine, asa cum esti , si ca sunt persoane ce au trecut si ele prin ce treci tu, nu trebuie sa te simti singur, pt k dak ai nevoie de ajutor intotdeuna se gaseste cineva care sa te ajute dak si tu vrei sa fii ajutat.