As dori...

Am facut o lista cu cantecele pereferate ale mamei, pentru ai face un cd pe care sa il asculte in masina si sa se gandeasca la mine cu placere.Descarcam cantec cu cantec si le ascultam pe rand, unele nu m-au impersionat dar daca ii plac mamei asta e ceea ce conteaza, insa printre ele am descoperit acest cantec superb ce m-a facut sa gandesc mult, si sa imi dau seama ca si ea a fost ca mine, cu formatiile ei preferate, cantecele cu care a crescut, cu care a iubit, cu care a plans sau zambit.Amintirile ma navalesc, nu numai cele cu verisoara mea dar si cele cu parintii si...cu toti prietenii mei....de la gradinita pana azi.Daca ar fi sa aleg as alege baiatul mic cu parul in ochi de la gradinita, iubire neiubire,iubire innocenta,iubire frumoasa,iubire simpla fara complicatii probleme sau alte lucruri.Nu ne gandeam la cum aratam, eu nu ma imbracam pentru el, nu ma aranjam, eram doar eu, ne jucam, eram prieteni, mai mult de atat nu stiu.Nu vroiam ca el sa se joace cu vreo alta fetita, sa schimbe papusile sau sa bea ceaiul.Dormeam in paturi diferite si totusi unite, pupicul pe obrajor de somn usor nu lipsea.Ma simteam mare, ma simteam bine, ma simteam frumoasa.
Ne-am intalnit si in clasa a 3a dupa ani...si ne-am placut,am iesit de cateva ori, dar eram mici, prea mici, tremuram cand ne vedeam, nici macar nu vorbeam.Cuvintele erau prea grele.Ne priveam nici macar nu stiam ce sa facem, despre ce sa vorbim, cum sa vorbim, cum sa ne comportam.Eram prea mici, vroiam mai mult dar nu stiam ca a vrea mai mult e o condamnare, nu stiam ca acel mai mult oricum vine mai tarziu, dar acea innocenta, acea emotie nu o vei mai avea.Vor fi desigur alte emotii foarte mari, foarte importante dar nimic atat de simplu si de frumos."As dori sa pot da timpul innapoi" auzeam de la cei mari, de la asa zisii adulti, nu intelegeam motivul.Vroiam doar sa fiu mare, mare ca ei, cu probleme, cu responsabilitati.Nu stiam ce vreau, eram prea mica, probabil toti facem aceleasi greseli cand suntem mici, dar eu stiu ca am reusit sa imi dau seama, sa ascund ceea ce vroiam.Uram baietii, dar stiam ca mai tarziu voi vrea un prieten, profitam de fiecare moment de joaca, fiecare anotimp, pentru a nu ajunge a regreta asa cum auzeam de la ADULTI.Sunt doar o adolescenta, probabil doar 3 persoane imi citesc blogul, dar nu imi pasa, imi place si asa, scriu, recitesc si ma gandesc la ceea ce voi putinii cititori puteti gandi.Sunt doar o adolescenta ce incearca sa mai traga de timp, dar nu stie cum, trage si spre a fi adult si sper a fi copil.Nici macar nu stiu ce vreau.Stiu doar ca voi fi un adult copil la momentul potrivit, cu resposabilitati si probleme de rezolvat dar cu sentimentele unui copil care nu are frica sa cada,iar atunci cand cade se ridica si nu ii este frica sa cada din nou.

Si inca asteapta...

Pe blogul acesta s-a pus deja praful, numai scriu, nu stiu ce sa mai scriu, cand l-am facut m-am gandit sa scriu despre experientele mele, problemele mele, ca poate cineva e in aceeasi situatie si poate gaseste rezolvare sau poate isi da seama ca nu e singurul cu acele proleme, dar numai pot, numai gasesc timpul si nici cuvintele.Uneori mi se pare ca scriu sec, si ca sentimentele mele nu reusesc sa le fac sa reiasa din ceea ce scriu.
Am avut multe lovituri sentimentale zilele acestea.Poate pentru ca mi-as dori ca anumite greseli sa nu le fi facut vreodata, dar le tin, le tin cu mine, pentru ca fac parte din fiinta mea.Uneori ma simt atat de singura incat nu stiu ce sa fac, as vrea sa plang si nu reusesc, as vrea sa ma descarc dar nu am cu cine, si lacrimile par sa se fi terminat, iar toata acea durere ramane, explodeaza si se extinde in toata fiinta mea.
Acum o lacrima cade, si inca una, plang dar nu stiu motivul, simt doar nevoia sa o fac, ce zi, Craciunul,Iisus se naste din nou pentru noi, asa cum face in fiecare an, si ar trebui sa ne bucuram sa fim veseli, dar anul asta, nu am reusit sa simt acea bucurie a sarbatorilor.
In seara de Mos Nicolae uitasem complet, noroc ca mama mi-a adus aminte, venind direct cu un mic cadou la mine iar eu sceptica: Pentru ce?...m-am simtit groaznic cand mi-a zis...si doar ii facusem felicitarile bunicului meu, eu care in fiecare an astep cu drag orice mica sarbatoare.Nu stiu ce mi se intampla, poate adolescenta ( m-am saturat sa tot dau vina pe ea), poate anotimpul, poate situatiile din jur, poate aceasta dragoste muta dar plina, de care nimeni stie, decat tu si eu.O dragoste pusa in cutiuta care asteapta ziua pentru a fi marturisita, pentru a fi cu adevarat traita, aceasta dragoste care de cate ori vorbim ne da vise, aceasta dragoste care trage de timp, pentru a-l face sa treaca mai repede, si totusi simtim ca nu trece si nu trece, dar cand ne dam seama de viteza pe care o are ne speriam...Atat de aproape si totusi atat de departe,ajuta-ma Doamne sa gasesc o linie pe care sa o pot tine...
La scoala colegii mei deja adulti imi strica orice mica bucurie: "Uite ninge:)\:D/!!", "Daca e sa ninga sa ninga de Craciun ca e frumos nu acum ca e frig"....adulti...copilarie uitata...cine esti? responsabilitati NU dar drepturi egale cu toti DA...distractie,placeri mincinoase, totul face sa te simti mare, dar nu...nu uita ca tu esti tu si cu tine insati vei gasi ceea ce cauti.
Ce zile, ce luni, ce nopti, ce saptamani, ore, minute,secunde...alergand numai dupa un vis, numai dupa o speranta, numai dupa o iubire,care inca sta in acea cutiuta,care asteapta,asteapta,asteapta...

Fara cuvinte...

SPUNE NU AVORTULUI!

Amintiri frumoase

Imi aduc aminte cu scumpa mea bunica in fiecare toamna punea cateva gutui mandre la fereastra.Parfumul lor se imprastia in toata casa, iar eu numai rezistam si vroiam sa ii simt gustul dulce amarui.Mi-e dor de parfumul casei ei si de cum mereu avea grija de toate pentru a face ceva frumos, iar eu veneam si stricam mereu cate ceva, insa ea cu dragoste ma certa zambind probabil gandinduse la cum era ea si ma mangaia usor pe parul ce mereu dorea sa mi-l impleteasca.Vroia sa fiu frumoasa si ma gatea cum stia mai bine, vroia sa am tot si sa fiu fericita pentru ca ma iubeste.Imi pare rau de momentele in care imi vorbeam urat, imi pare rau ca nu i-am spus mai des cat de importanta e pentru mine, imi pare rau ca nu i-am spus te iubesc, dar mamaie iti promit ca o voi face de cum te voi vedea! TE voi imbratisa si ma voi apleca ca sa te pup usor pe fruntea muncita, iti voi saruta mainile si iti voi multumi pentru tot.Te gandeai mereu la mine, cautai materiale pentru hainele papusilor mele, imi dadeai un loc pentru a le face casa, imi dadeai voie sa vorbesc noaptea cand tu dormi, si imi dadeai voie sa te deranjez cantandu-ti la ureche My heart will go on cu niste cuvinte inventate, eram mica dar nu te ascultam insa tu ma iertai de fiecare data sragandu-ma la pieptul tau.Imi lipsesti, si tu si bunicul.Privirile voastre ma urmaresc la fiecare pas si va promit ca nu va voi mai dezamagi.Va iubesc!

Timpul meu!

Acum cateva zile eram gata sa sterg blogul, pentru ca nu am deloc timp pentru a scrie, pentru a gandi limpede si pentru a fi impacata cu mine insusi pentru a-mi da drumul la scris.Deobicei cand scriu scriu exact ce gandesc, nu ma pun pe foita sa imi scriu ideile si dupa sa incep sa scriu un articol. Adevarul e ca atunci cand scriu pun tot sufletul meu la vedere si las sa iasa tot din mine, acesta poate fi si un defect pentru ca atunci cand cineva citeste ceea ce scriu ma descopera pe mine, fara o masca de protectie care sa imi apere adevarata fata a sufletului si gandirii mele.
Asa cum spuneam nu am timp sa scriu pe blog, am inceput un nou an scolar, am inceput liceul, si sunt din ce in ce mai preocupata de ceea ce se va intampla, sunt speriata sa nu cad cu invatatura si cu comportamentul avand in vedere ca am foarte multe exemple urate prin jur. In fiecare zi timpul pe care il am mi se pare prea putin pentru a reusi sa fac ceea ce trebuie facut pentru a 2-a zi sau chiar pentru ziua respectiva.Nervii nu ma mai tin, ma simt disperata si pierduta, totul e nou si nu stiu cum sa ma comport in asemenea situatii.Merg la scoala cu firca ca azi ma pot asculta pe mine pentru prima oara in clasa, si nu stiu ce metoda au profesorii de a asculta nu stiu cum trebuie sa invat nu stiu cum trebuie sa expun lectia si nu stiu cum sa ma comport in fata lor.
Acasa problemele nu lipsesc, nu am timp sa imi vad parintii, de multe ori mananc singura pentru ca ei nu sunt, sau daca sunt ori au venit innaintea mea si au mancat ori vin dupa mine si eu am mancat.Nu avem timp de stat impreuna si pentru asta certurile devin din ce in ce mai dese.Pentru ca nu stim exact de ceea ce are nevoie celalalt sau incepem sa ne plangem ca nu e nimeni sa ne asculte. Uneori mai intru pe mess cu speranta ca ma voi putea elibera de problemele mele vorbind cu cateva persoane de incredere sau la care stiu ca pot apela. Dar si acele persoane au probleme si atunci cand incep sa vorbesc despre ale mele ma simt groaznic pentru incep sa vorbesc si nu ma mai opresc. Nici pentru mess nu am timp de multe ori si ma simt ca intr-o camera intunecata in care tip disperata si chiar daca toti sunt langa mine nimeni nu ma aude, nimeni nu ma poate ajuta.
Colegii noi sunt un fel de noi ispite, fiecare cu un defect ce il caracterizeaza ( ma intreb oare ei ce vad in mine si in ceilalti) si sper sa eu sa nu ajung ca ei pentru ca abea am iesit dintr-o situatie asemanatoare cu a lor si sper sa nu ajung din nou la acele pacate numite PACATE CAPITALE care ma framanta zi de zi.
Uneori as vrea sa nu fi descoperit nimic, sa fi ramas "oarba" asa cum eram si ma simteam bine in toata mizeria mea de persoana. Imi placea sa fiu curata in sensul fizic, dus in fiecare zi, mereu haine curate, par ingrijit, unghii dragute, un pic de luciu de buze, dinti albi si sclipitori. Si totusi cu toate acelea nu ma simteam curata si nu gaseam sursa murdariei pe care o vedeam in mine mereu.Acum stiu ce era si totusi am momente in care imi doresc din nou acea senzatie de om nestiutor care se duce spre moarte fara sa stie, o moarte usoara, prea usoara dar cu un viitor teribil. Ma intreb de ce ... de ce simt ca as vrea din nou acea viata usoara? In care valorile nu exista, reguli nici atat, iar de respect pentru ceilalti nici vorba.Sa fie o ispita sau sa fiu eu atat de nestiutuare si neputincioasa?
In fiecare zi plec de la scoala si ma intreb oare unde e fata pe care o cunosteam?Inconjurata de persoane gresite care imi dadeau mici placeri lumesti fara valoare si de moment.De ce imi lipsesc? De ce acum ca am descoperit egoismul si rautatea mea pe care o aveam si inca o am dar sper intr-o cantitate mai mica vreau innapoi ceea ce aveam?Acum ca am descoperit sursa murdariei mele de ce o vreau innapoi? Sunt momente, da, dar nu reusesc sa trec peste ele, pentru ca chiar si atunci cand trec ( pentru ca sunt fractiuni de secunda cand imi plang trecutul) ma gandesc mereu la motivul pentru care le doresc din nou. Adevarul e ca nu il gasesc si as vrea tare mult sa ma multumesc de ceea ce am acum pentru ca este cu siguranta mult mai bun si mult mai important de ceea ce aveam. Am o persoana pe care o iubesc, am o familie pe care o iubesc, am o verisoara pe care o iubesc, am un pic de pace si ma simt mai curata.Sper ca momentele gresite de regret sa treaca si sa pot fi fericita din plin de ceea ce am.
Pot spune ca sunt fericita fara sa imi dau seama! :):*

Luceferii stiintei

Invataceii cei e astazi
Tot se straduiesc mereu
Ca deplin sa dovedeasca
Ca nu este Dumnezeu.

Cu progresele stiintei
Ca si mandrul "Lucifer",
Dansii vor sa se inalte
Astazi mai presus de cer.

Doua "usi" le stau in fata
Si raman aici mirati,
Dupa cum la "poarta noua"
Sta un bou "sa ma iertati".

Una este "usa vietii"
Care lor li s-a inchis;
Alta este a pierzarii
Care groaznic s-a deschis.

Cate le ajunge capul
Se grabesc sa nascoceasca
Ca sa fabrice "viata"
Si pe moarte s-o opreasca.

Orice uneltesti, atee,
Viata nu vei fabrica
Iar de rafuiala mortii
Nicidecum nu vei scapa.

Toate cele nascocite,
Cand ajungi langa mormant,
N-au valoare nici ca pleava
Care se arunca-n vant.

Daca nu cunosti in viata
Pe Mantuitorul tau,
Vei cunoaste dupa moarte
Tirania "celui rau".

(Sfantul Ioan Hozevitul)

Cel ce cauta suflete

Cand noaptea se lasa, neagra, peste sat, diavolul cobori, din vazduh, sa vada de va putea castiga vreun suflet pentru intunericul lui.Negru si infiorator de urat, el colinda, cu sacul in spate si cu furca intr-o parte, tot satul, de la un capat la altul.In dreptul crasmei se opri un pic si privind vazu ca era plina! Isi freca multumit mainile si, ranjind zise:
-Puisorilor, ai mei sunteti!Tata va asteapta!Aici nu am de munca, sa mergem mai departe.
Trecu prin dreptul unui bar, de unde se auzeau chiuituri, muzica, certuri, scandal.Unii dansau, altii beau; erau si din cei care jucau carti si cu priviri fioroase pazeau din ochi banii ce treceau dintr-o parte in alta a mesei.
-Si astia sunt ai mei,dar trebuie sa ii mai ajut nitel, zise diavolul, turnand venin in pahare si inghimpand vreo doi jucatori ca sa le atate ura.
Dupa ce flutura pe sub nasul unuia din streang, momindu-l cu gandul sinuciderii, pleca mai departe.
Ajunse apoi in dreptul casei unei vrajitoare unde se opri.
-Cumatra asta m-a chemat sa ii ajut, zise el si intra pe horn in casa.
Vrajitoarea facea farmece, fierband buruieni si bolborosind ceva din gura.Aici diavolul isi baga coada in cazan si mesteca bine cu ea, apoi scuipa innauntru, o insemna pe vrajitoare cu furca pe frunte si ranjind cu gura pana dupa urechi zise:
-Sluga vrednica si credincioasa, in acelasi cazan cu smoala vei fierbe cu noi, ca a noastra esti dupa faptele pe care le faci!Si pleca mai departe.
Deodata, numai ce incepu sa urle si sa se zvarcoleasca din toate incheieturile:Tocmai trecea pe langa casa unor crestini, in care o mama isi legana copilasul, rugandu-se incet pentru el. Deasupra leaganului, era icoana Maicii Domnului si candela aprinsa sub ea, care impreuna cu mama, vegheau pruncul.
-Valeu...,valeleu...,valeleu..., numai pot de durere, ma arde asta cu rugaciunile ei catre Maica Domnului, tipa diavolul si fugea cat il tineau picioarele.Las ca te pandesc eu pe tine si pe copilul tau, iar cand veti fi fara rugaciune ma pot apropia de voi, si veti vedea voi atunci! Dar Maica Domnului vegheaza si ii acopera pe toti cei ce se spovedesc la preot si se roaga ei cu credinta!


* * *

Daca-n "desfatari" trai-vei zi cu zi si an cu an, dupa moarte, vietui-vei pe vecie cu Satana; Cand placerilor muri-vei vietuind fara-a-ti fi greu, vei incepe cu alesii sa traiesti lui Dumnezeu!

( scrisa de Vasile Militaru)

Extras din cartea Pilde si povestiri pentru copii vol.2

Povestea ei ( partea a treia)

Am scris eu pe blogul meu acest articol care de fapt ar fi trebuit sa se afle pe un alt blog, dar vreau sa continui aici povestea, scrisa si nu doar zisa de mine.Am gasit acest filmulet pe youtube din intamplare si mi-am adus aminte ca acesta mi-a caracterizat aproape toata povestea.Daca va uitati la el veti vedea caci la sfarsit mor amandoi indragostii.Este o parte buna din filmulet care ne arata ca atunci cand dragostea este adevarata se poate spune ca nu se poate trai fara persoana iubita, dar atunci cand dragostea nu este binecuvantata de Dumnezeu si placuta lui se intampla ceea ce scrie si in filmulet.Ceea ce era sa mi se intample si mie si fostului meu prieten.Povestea noastra a fost criticata de multi, de prea multi.De familie.Si atunci cand familia nu este deaccord este foarte greu pentru ca iubesti si familia iti iubesti si prietenul.Asta daca se poate numi iubire, avand in vedere ca noi nu stim sa iubim.Am facut pentru aceasta relatie sacrificii mari pentru mine, si as fi fost in stare sa sacrific mai mult.Imi iubeam familia, si ma durea foarte mult pentru ca datorita faptului ca nu il acceptau pe X vroiam sa ma indepartez din ce in ce mai mult pentru a putea ajunge la el.Eram in stare sa imi sacrific familia, casa, viata pentru a fi doar putin alaturi de el.Pana si pe verisoara mea, care chiar daca nu stia plangeam mereu pentru ca nu gaseam o solutie sa o indepartez de mine pentru ca nu rezistam sa tin un secret cu ea si asta imi putea agrava relatia cu X.Am aflat ca ea a vorbit cateva lucruri cu familia din ceea ce ii zisesem, acum nu stiu ce sa cred daca chiar a vorbit sau nu, dar in acel moment era o ocazie buna pentru a indepartao si cu multe lacrimi si durere nevazute de ei am inceput sa ma cert cu ea si sa nu mai vreau sa o vad chiar daca inima imi tanjea dupa o imbratisare a ei pentru ca o iubesc atat de mult.As fi vrut sa ii indepartez pe toti numai din cauza relatiei mele cu X, dar din ma bucur mult ca Dumnezeu cu marea lui dragoste m-a ajutat sa nu ma indepartez de ei si m-a tinut aproape de ei caci nu as fi rezistat pentru ca abea acum imi dau seama ca ii iubesc mai mult decat orice.Pe toti , toata familia, parinti bunici, verisori, unchi si animale.Acum datorita acestui filmulet care prezinta moartea celor doi prin sinucidere, candva m-a influentat foarte mult si vreau sa avertizez pe toti indragostii ce il privesc sa aiba grija si sa isi dea seama ca tot ce se intampla in viata este din voia lui Dumnezeu, iar daca Dumnezeu ne-a dat viata atunci trebuie sa o pretuim si sa o iubim asa cum este pentru ca este un mare dar.Asa ca dragii mei indragostit numai mintit cand spuneti ca v-ati da viata unul pentru altul pentru ca putini ar faceo iar cei ce ar fi in stare cu adevarat de asa ceva sa isi aduca aminte ca sunt influentat si de alte multe lucruri. Sa aveti o iubire placuta lui Dumnezeu iar atunci totul va fi bine.

Povestea ei ( partea intai) si Povestea ei ( partea a doua ) le gasiti pe http://firescdisparut.blogspot.com

Copilarie

Imi aduc aminte cu drag de copilarie, si sper sa inca sa mai pot trage de timp, macar pana ce voi incepe sa lucrez, sau sa merg la facultate pentru ca acum imi dau seama ca imi va fi tare dor.Imi aduc aminte de toate jocurile pe care la faceam, cum alergam descaltata pe strada fara nici o problema ca ma intep sau nu imi era frica atunci cand cadeam de vanataile pe care le voi avea si de ce picioare urate as putea avea mai tarziu.Nu imi pasa de aspect, vroiam doar sa ma joc si sa ma simt bine la maxim, dar nu aveam nevoie de multe pentru asta, imi ajungea doar iarba, cainele, si leaganul din ciresul bunicilor.Acel cires atat de legat de copilaria mea, pentru ca aproape toate amintirile se afla sub umbra lui.Lazile de fier cu "comori mecanice" ale bunicului, care se transformau in barci ce ne aparau pe mine si pe verisoara mea de rechinul cel mai mare din univers, catelul bunicii, care disperat incerca sa ajunga la noi.De cate ori am sarit gardul ce acum sta sa cada, de cate ori m-am uitat la artificii suinduma pe el.Atatea amintiri ce nu se opresc, nu vreau sa le opresc, vreau sa scriu tot, orice amanunt cat de min pentru a nu le uita.Am nevoie de ele pentru a da innainte.Vreau sa scriu si parfumul florilor de cires, care la sfarsitul fiecarii primaveri cadeau peste mine de cate ori ma dadeam in leagan.Nu imi faceam probleme pentru cum ma imbracam, asa ca de multe ori ma dadeam in el si in fusta.Oamenii treceau ma vedeau si unii imi zambeau.Acum numai pot face toate acestea pentru ca toti s-ar uita altfel la mine, nu cu aceeasi simpatie sau cu aceeasi privire ce descria si amintirile lor din copilarie.Acum totul ar fi diferit, s-ar intreba cum de o fata de varsta mea poate face asa ceva, s-ar gandi ca vreau sa atrag atentia, sau multe ale ganduri neplacute.Insa nimeni nu ar putea gandi ca acolo este aproape toata viata mea.Inocenta copilariei a disparut si cu ea au aparut problemele, ganduri nelinistitoare, minciuni si multe priviri rautacioase.As vrea sa pastrez copilaria in inima mea linistita.

Un simplu zambet

Azi mi-am propus sa zambesc tuturor, si deja am avut cateva surprize neplacute.Oare de ce oamenii nu isi mai zambesc? Suntem autorizati sa privim o persoana cu dispret, suntem autorizati sa privim o persoana in ochi fara sa schitam nici o senzatie, putem privi o persoana cu ura, putem privi o persoana cu nervi, putem sa ne descarcam privirile ce judeca pe toti trecatorii de pe strada, dar nu ne putem zambi.Toti cred ca atunci cand zambesti pur si simplu pentru binele si linistea pe care o da un simplu zambet fara nici o intentie ci doar linistea sufleteasca, cred ca ai ceva cu ei, sau ca vrei ceva, ceri ceva, cauti ceva, ori cunosti acea pesoana.Oamenii se sperie atunci cand cineva le zambeste crezand ca nu isi aduc aminte de acea persoana si intra in panica, nu stiu cum sa reactioneze, se framanta: Oare de ce mi-a zambit tocmai mie?.Raspunsul e simplu ajunge doar un alt simplu zambet si te vei simti mai bine.Azi mi-am propus sa zambesc tuturor si nimeni nu mi-a raspuns la zambet decat o simpla femeie batrana care abea mergea.Zambetul ei m-a umplut de bucurie si mi-a spus ca noi am pierdut multe lucruri din cauza intrebarilor mereu negative pe care ni le punem.Zambeste linistit daca sufletul tau e fericit.Zambeste tuturor caci nu te costa nimic.E doar un zambet ce poate da cuiva fericire si multumire asa cum a avut acea batrana care m-a rasplatit cu zambetul ei cald si binevoitor.As vrea sa primesc un zambet si de la ceilalti, de la vanzatoarea de la magazin, de la baiatul cu posta, de la oamenii ce trec pe strada, se uita in ochii mei, se incrunteaza si apoi trec mai departe.E doar un zambet ce poate umple inima cuiva, un zambet te ridica de la multe si iti poate da uneori si rezolvarea la problemele pe care le ai.Stai linistit, zambeste, pentru ca totul vine de la Dumnezeu.Daca ai probleme, sunt pentru tine, stai linistit asa e sa fie asa ca nu e nevoie sa fii incruntat, nu altii ti-au gresit, nu iti varsa supararea pe ceilalti dale un zambet, pentru ca poti ajuta si asa.Un simplu zambet.Daruieste-l!

Frumusete nevazuta

Uneori judecam persoanele dupa aparente fara sa ne dam seama ca adevarata frumusete sa gaseste in interior, si judecand dupa acest fapt incepem sa ne plangem ca nu gasim persoane care sa fie frumoase in interior.Problema este ca nu ne preocupam de povestile pe care le ascunde infatisarea persoanei si de ceea ce are sa ne ofere cu adevarat.Gaseste frumusetea adevarata in tot ceea ce vezi in tot ceea ce intalnesti cauta ce este frumos in fiecare, oricat de bine unii si-ar ascunde frumusetea astunpand-o cu rautati si uratenie, fiecare are ceva frumos si asta pentru ca am fost creati din dragostea lui Dumnezeu, iar tot ceea ce EL creaza are o frumusete inimaginabila, uneori acea frumusete se alfa langa noi fara ca sa ne dam seama, in vantul ce mangaie frunzele, in ploaia ce alinta tot ceea ce intalneste, in soarele ce rasare in fiecare zi pentru noi, in stelele ce ne lumineaza calea in noapte, in iarba moale ce hraneste vietuitoarele, in fiecare zambet, in fiecare lacrima, in fiecare rasuflu, in fiecare clipire ce ne da posibilitatea de a revedea totul.Asa ca sa fim mai atenti pentru a nu judeca ci a cauta frumusetea din fiecare.Pentru ca de multe ori mi s-a intamplat sa judec, si de multe ori am regretat.
Aveam in clasa o fata cu probleme care se apropiase mai mult de mine fiindca imi era mila de ea pentru felul in care toti o marginalizau.Privirea ei era mereu pura, si comportamentul ei era cel mai normal, numai ca noi anormalii nu reuseam sa vedem aceasta.Imi era rusine sa ma vada cineva cand vorbeam cu ea, sau cand ma imbratisa, pentru ca avea nevoie de cineva in afara de famile care sa o poata intelege, insa nici eu nu am fost in stare, ma tot intrebam ce are, de ce nu e ca noi? de ce nu se imbraca ca noi, de ce nu vorbea ca noi.Numai ca problema cea mare era ca noi nu vorbeam ca ea, nu apreciam lucrurile ca ea, nu le priveam asa cum le privea ea.Ea se comporta asa cum am fi trebuit noi sa ne comportam la acea varsta.Era timida, nu suporta discutii asa zise "elevate" despre muzica, placeri trupesti si ale distractii ce duc spre pierzanie.Ea era frumoasa, mai frumoasa decat credeam, mai frumoasa decat ochii nostri percep, mai frumoasa decat as fi putut crede vreodata.Imi pare rau foarte mult pentru cum am judecat-o innainte, as vrea acum sa remediez ceva dar imi e imposibil, pentru ca ea a ramas la fel de frumoasa si la fel de potrivita varstei incat imi este imposibil a ma apropia de ea.Cu parere de rau pot doar sa ma rog pentru ea, si pentru persoanele pe care le-am judecat rau, si ma mai pot ruga si pentru mine pentru a avea forta de a vedea frumusetea mai innainte de a ajunge la regret.

Scrisoare pentru mama

Draga mama, Incep scrisoarea cu acesta "draga" pentru ca chiar si atunci cand exista neintelegeri imi esti foarte draga.Drep iti spun ca nu imi place sa te supar, nici nu imi dau seama cand o fac.Nu vreau sa gresesc pentru a te face sa suferi.Tu pui mult suflet si se vede, stiu ca vrei ce este mai bun pentru mine, dar nu reusesc a fi perfecta oricat as vrea pentru tine.Stii bine ca atunci cand gresesc nu o fac intentionat, dar tu reusesti sa te superi si din cele mai mici lucruri, pentru ca vrei ca eu sa pot fi perfecta, pentru ca sunt fiica ta, pentru ca ma iubesti, pentru ca fara tine eu as gresi si mai mult.Incerci sa ma formezi de acum pentru lupta cea mare si pentru atunci cand aripile vor fi gata pentru asi lua zborul, dar tu ma antrenezi atat de sever si atat de atent incat nu reusesc sa nu cad cate un pic pentru ca obosesc.Oricum ar fi, mama Te iubesc! Si asa cum noi pamantenii inca nu stim sa iubim cu adevarat cred totusi ca tu Ingerul meu pamantean ai reusit imposibilul, ai reusit sa iubesti fara sa ti se dea ceva in schimb, ai reusit sa ierti si cele mai mari caderi ale mele, ai reusit sa ma iubesti si cu febra, si cu pojar si plina de vanatai si alte lovituri.Nu ti-a fost niciodata frica pentru tine atata timp cat ai reusit sa ma aperi pe mine.Te-ai aruncat si incele mai mari lupte pentru a ma salva de la pierderile vietii, pentru ca oricum ar fi tu inca nu ma crezi pregatita, si pentru tine nu voi fi niciodata pentru ca vei vrea mereu sa ma aperi tu. Iti multumesc mama, ca esti mama mea!Te iubesc!

Prieteni

Greseli

Toata lumea greseste odata si odata in viata, si nu numai odata ci de mai multe ori.Insa unele persoane gresesc mai putin decat altele.Intrebarea e daca dupa ce facem greseala, dupa ce amintirile devin mai reci,cei din jur incearca sa uite durerea ce le-ai provocat-o si dupa ce totul incepe sa devina din nou ca la inceput e oare posibil ca si tu insuti sa te ierti?E oare posibil ca si tu sa treci peste amintirile si durerile provocate tie insati?Stiu ca CINEVA acolo sus vede cat de mult ma lupt, vede cat de rau imi pare chiar daca celor din jur nu le arat, si poate uneori par chiar foarte nepasatoare ca si cand nimic nu ar fi fost, stiu ca acel CINEVA atat de iubitor a reusit sa ma ierte, si daca EL a reusit eu de ce nu pot? De ce deznadejdea vine chiar atunci cand incepi sa te simti mai bine? De ce totul trebuie stricat? De ce amintirile dor? Atatea intrebari la care un singur raspuns poate da totul.Poate da rezolvarea,alinarea,invataura,iertarea si iubirea.Acel raspus pe care toti il cautam in tot, acel raspuns care e atat de aproape si pe care totusi uneori nu reusim sa il vedem, acel raspuns care ne da viata adevarata si iubirea adevarata este CREDINTA. De mici avem acest sentiment in noi, de cand ne botezam stim ca exista CEVA mai presus de orice, CEVA ce ne protejeaza si ajuta.Cu totii stim de mici chiar daca nu ne dam seama, chiar daca atunci cand crestem il excludem direct pe Dumnezeu crezand ca e doar o inventie si cautand o alinare a sufletului in bautura,distractii si placeri necurate.Am trecut si eu printr-o perioada asemanatoare in care deja exclundeam tot ce avea legatura cu Dumnezeu, dar nu excludeam nimic ce avea legatura cu diavolul.Mi se parea ca diavoul este mai plauzibil si asta datorita faptului ca el se face prezent in tot.De ce oare nu reuseam sa cred in Dumnezeu?Eram atat de mandra incat sa imi fie frica de mine insami sa recunosc existenta LUI? Sau era si altceva in spatele acestei idei? Muzica metal, succesul la scoala, popularitate cu genul de persoane pe care le vroiam, succes la baieti, succes la aproape orice incat ajunsesm sa ma pierd cu totul in mana diavolului, iar daca Dumnezeu nu ma salva de la sinucidere acum as fi fost chinuita in iad unde imi facusem loc cu propria mana si cu foarte putin ajutor de la diavol.Deja diavolii numai aveau ce lucra cu mine, pentru ca faceam singura tot ce isi doreau, aveam deja un stil de viata adecvat lor.Tot ceea ce vroiau de la mine aveau deja, deci numai era nevoie ca ei sa se lupte cu mine si deci daca nu le simteam prezenta numai credeam in ei sau in Dumnezeu, dar pentru obscuritate am avut mereu o slabiciune credeam si nu credeam.Insa de ce oare imi era mai usor sa cred in rau decat in bine? Multumesc lui Dumnezeu ca am reusit sa trec peste tot, abia mi-am scos un deget din groapa in care inca sunt dar cu ajutor de la Dumnezeu si cu vointa de la mine sper ca voi reusi sa imi scot si mana si restul.Multumesc verisoarei mele care m-a sfatuit si incercat sa ma inteleaga pentru ca numai cu ea am reusit sa vorbesc liber de problemele mele. Multumesc ca exista, multumesc pentru tot: BINE SI RAU lui Dumnezeu care mi-a aratat iubirea lui salvanduma de la moarte. s-a.

Sinfonia dragostei

In seara asta am ascultat si vizionat un video ce m-a uimit foarte mult, muzica acestuia era...era ca ceea ce simti atunci cand esti indragostit, era totul, reprezenta totul, focul dintre doua persoane, flacara ce nu doare, acea flacara ce o poti atinge fara sa iti faci rau, acea persoana care te intelege, te iarta, te iubeste, te ajuta, te cearta, te crede, te alinta, iti alina durerile, acea persoana care e langa tine chiar si de departe, acea persoana care chiar o vrei, si ai da orice pt ea, acea persoana dupa care mori de dor chiar si atunci cand iti este aproape, acea persoana de care nu te saturi niciodata, ai vrea sa poti da mai mult acestei persoane, ai vrea sa ii demonstrezi mai mult, sa ii arati ce inseamna pt tn cu adevarat, si sa ii multumesti pt tot ce face.A vrea sa pot arata mai mult din mine, imi e frica sa gresesc, imi e frica sa fac un pas,sa zic un cuvant, sa fac un gest, sa dau o privire care sa exprime altceva si nu ceea ce eu vreau.Inauntrul meu e un vulcan, ce vrea sa explodeze, ce vrea sa iti arate infatisarea, ce inca asteapta momentul potrivit pt a arata celor ce il opresc puterea,incapatzanarea ce are.As vrea sa dau drumul iubirii si sa o arat si altora,as vrea sa fiu libera sa imi impart fericirea ce o am in unele momente ale zilei, as vrea sa pot imparti clipele mele fericite cu toti, dar deocamdata trebuie sa le tin doar pentru mine.Momentele ce le primesc sunt minunate, fantastice, dar cand totul se stine dorul ma cuprinde din nou...si devin dependenta de acele momente.A spune "TE IUBESC" nu trebuie mult, nu trebuie carte, nu trebuiesc bani, a spune acel cuvant,sacru iti trebuie incredere, incredere in tine, in sentimentul tau, iti trebuie valoare, valoarea ce o dai persoanei,valoarea ce o decizi tu, dar eu cred k atunci cand se zice "TE IUBESC" se zice mult mai mult, se da sentimentul, se da inima, se imparte totul, absolutul,viata,credinta,fericirea,tristetea,placerea etc. A spune TE IUBESC iti trebuie curaj,pt k nu e un cuvant de zis fara valoare, e un cuvant sacru e un cuvant destinat unui singur adevar, iubirea adevarata.Aceasta e sinfonia dragostei, sinfonia ce toti o cantam atunci cand iubim, a iubi e lucrul cel mai frumos, e lucrul cel mai de pret, a iubi natura, a iubi mama, tata, bunica, bunicul, verisoara, matusa, a iubi vantul ce mangaie florile a iubi persoana fara de care toate acestea nu ar fi posibile, pentru ca numai o iubire le cuprinde pe toate, aceea data sufletului perche, fara de care totul dispare.

As vrea sa exprim

As vrea sa exprim o parte din mine, acea parte ce numai eu simt, si ce nu poate fi inteleasa sau vazut de ceilalti nici prin cuvinte, pt k fiecare gandim diferit.O parte din mine iubeste, o parte uraste.Cea ce iubeste , iubeste o Persoana , iubeste natura, iubeste culorile si iubeste Persoana ce fara toate acestea nu pot fi posibile.Cea ce uraste , uraste rautatea, uraste prostia omeneasca, uraste viata de zi cu zi asa cum e creata de oameni acum.As vrea sa imi exprim sentimentele dar e foarte greu, sufar, iubesc, plang, rad,sunt trista sunt fericita...As vrea sa inteleg de ce nu pot exprima cu exactitate ceea ce simt, ceea ce cred pentru unele persoane.De cate ori incep sa ii vorbesc cuiva, incercand sa imi exprim sentimentele o fac gresit pt k p moment nu imi gasesc cuvinetele adecvate, dar as vrea si eu sa pot arata altora recunostinta, iubirea, sentimentele ce le am.Viata uneori e plina de probleme, uneori nu suntem intelesi, si asta pt k nu reusim sa ne exprimam corect.Pentru k asa cum nimic nu e perfect nici cuvintele perfecte nu exista , ci doar 2 pot defini totul IUBESC sau URASC!Ambele cuvinte au mai multe ramuri din care se desprinde inca un alt cuvint mai mic, mai neinsemnat , mai fara sens, dar radacinile adevarate sunt in sentimentele ce asteapta sa iasa la iveala.Un sentiment pur, un sentiment adevarat , un sentiment si atat.Lucrurile simple sunt frumoase , usor de inteles si adevarate, insa nimeni nu se mai limiteaza acum la un simplu TE IUBESC zis cu toata inima, cautam sa zicem enorm, mult, sau chiar sa inlocuim cu ador sau mai stiu eu ce....insa valoarea nu se pierde ci doar senzatia de a nu fi reusit sa exprimi ceea ce crezi cu adevarat!Ai mereu senzatia k nu e destul, ai mereu senzatia k trebuie sa adaugi ceva nou pentru a demonstra ceva sau a arata k iti pasa, dar sentimentul e acelasi si trebuie doar sa crezi in el, cu si cel care il primeste trebuie sa creada in cuvintele pe care le spui, pentru k ele si din pacate doar ele sunt cele care pot exprima ce se simte, se poate arata cu gesturi , cu metode, cu incercari dar atunci cand vrei sa prezinti numele sentimentului tau pt o persoana se uzeaza mereu cuvintele, asa k as vrea sa reusesc mai bn decat o fac! TE IUBESC!

NDE near death experience

http://http://video.google.com/videoplay?docid=-4129931680291234815 Experienta langa moarte exista? Exista intrebari mult mai importante decat asta, dar ma intereseaza particular ma scuz k nu am mai scris de mult pe blog, dar timpul nu mi-a permis acest lucru decat in dimineatza aceasta, cand intrebarile imi innoata prin minte.Oare exista ? Chiar e posibil? Videoul de mai sus permite fiecaruia dintre noi sa traga concluziile sale. Eu cred k da e posibil k experientele sa exista si daca Dumnezeu le permite inseamna k e facut k noi sa invatzam cate ceva.E bine sa ne facem intrebari? undeva in biblie e scris : "crede si nu cerceta", imi e frica sa nu pacatuiesc, pt k eu da cred dar vreau sa cunosc, sa ma apropii, vreau sa gasesc modul de a reusi sa cunosc religia mea mai bn, sa cunosc ceea ce ea comporta in vietile si inimile noastre.

As vrea...

As vrea in primul rand sa multumesc celor ce imi sunt aproape, in primul rand parintilor, verisoarei Madalina, bunicilor, prietenilor, care chiar dak gresesc imi vor binele, uneori exagerand, dar mereu fac sau zic unele lucruri pt k se perocupa pt mn ,insa eu am o alta problema. Verisoara mea mi-a dat o carte Underground de Danion Vasile care m-a facut sa ma regasesc in anumite proble si sa imi dea o idee mai clara despre ceea ce simt in anumite situatii. Cred in Dumnezeu, problema e k nu ne punem destule intrebari despre El. Eu am facut-o zilele astea m-am tot gandit, si oh Doamne cat am nevoie de un duhovnic, (Mada vbim in particular despre asta) , as vrea sa pot vorbi cu EL mai des decat o fac, uneori mai sar rugaciunea , uneori ma duc cu gandul si in alte parti , dar cred k ink nu dau destula atentie la religia mea, la samantza ce o amk in inima inca de la nastere.Nascuta din parinti crestini, am crescut cu invataturile Lui, dar ar trebui sa il cunosc mai mult, si ma gandesc k nu am nimic de pierdut dak EL nu exista , dar mie mi s-a demonstrat ( familiarii stiu ) , am trecut prin situatii care puteau deveni foarte neplacute, dar mereu EL a fost acolo sa devieze problema, poate p moment nu imi dadeam seama , dar acum, gandindu-ma mai bine , descopar cat de mult ma ajutat , fara sa aiba nimic in schimb, sau ce ii dadeam oricum nu era de ajuns, o rugaciune din cand in cand facuta pt traditie, obisnuinta, dar nu simtita.Imi aduc aminte si acum , eram aproape de Craciun, eu si verisoara mea stateam la bunici, eram obisnuite k in fiecare iarna de Craciun sa fie zapada pe strada.In anul acela nu era, si noaptea ne-am pus si ne-am rugat, a doua zi...spre fericirea noastra zapada a venit, si ne-am jucat toata ziua, dar nu i-am mai si multumit LUI pt cererea noastra. Si acum ma gandesc k nu I-as mai cere niciodata asa ceva, pt k e doar o placere nu si o necesitae personala, da...pt natura e...dar sunt probleme mai mari, si cred k ar trebui sa ma gandesc mai mult la "bolile " sufletului meu, si oh Doamne , iarta-ma daca reusesti, pt k sunt atat de multe...As vrea un duhovnic, sa ii pot vorbi liber, sa ma pot spovedi de toate pacatele  nu doar de cele periodice, ci de cand eram mica pana acum. As vrea sa ma pot libera, si sper k intr-o zi sa reusesc. Am auzit, k dak nu se merge 7 saptamani la rand la biserica, ingerul tau te paraseste, asta inseamna k eu nu il mai am de destul timp, as vrea atat de mult sa il aduc innapoi...mi-e frik sa ma gandesc k sunt singura doar cu Raul langa mine, care asteapta momentele de slabiciune pt a ma "avea" . Rugaciunea ajuta, si cu EL se poate vorbi liber, se poate cere, dar nu uita sa multumesti, se poate lauda, se poate libera, se poate invatza, se poate orice, trebuie doar sa fie sincer.Am nevoie de ceva sincer, dar biserik ce o frecventez momentan, nu are un preot care sa ma poata apropia prea mult, prin felul in care vorbeste se vede k e un pic distant, si asta ma doare si sperie, as vrea sa ii pot vorbi, dar nu gasesc un alt preot , un imi gasesc un duhovnic, nu am prea multe optiuni de a alege, dar daca el e preot , ma gandesc k asta e important, eu ii zic greselile mele, el are grija sa ma faca sa ma indrept si sa Il faca pe Dumnezeu sa ma ierte, asta e incarcarea lui.E important ce e nu cum e, cred, asta doar in aceasta situatie.Nu stiu daca reusesc sa ma explic prea bine, dak reusesc sa fac si altora sa inteleaga sbuciumul din sufletul meu, si preocuparea, dar macar eu ma pot intelege.Adevarul e k fiecare din noi avem nevoie de El si cand ne simtim neimpliniti , chiar daca avem totul, acel gol e referit hranii sufletului nostru, pt k avem nevoie de EL, trebuie doar sa ne uitam mai atent pt al vedea, pt al cunoaste.

Crezi?

Crezi? tu crezi in tine ? crezi in ceva? daca da, demonstreaza, fiecare din noi avem nevoie sa credem in ceva, cineva

---------------------------

Toti speram k prietenii ce ii avem in jur sa fie adevarati, sa nu ne tradeze, si credemmereu k proverbele sau sfaturile altora bineinteles pt noi sunt o exceptie, dar de multe ori nu e asa.Si cred k ar trebui sa credem mai mult in frazele gen :>>Apara-ma Doamne de prieteni , k de dusmani reusesc si singur<< ! "Prietenii " mei sper sa fie asa cum s-au demonstrat si pana acum , aproape la fericire si tristete, chiar daca am avut si dezamagiri, dar uneori prietenii exagereaza si nu isi dau seama ca , chiar daca suntem dispusi sa impartim totul cu ei mai avem si noi o viata , o viata personala, o viata a noastra si chiar daca nu vor k noi sa mai suferim, sau sa mai trecem prin ce am trecut, cred k alegerile ne apartin si ca din greseli se invata, dak o persoana e dispusa sa greseasca din nou inseamna k se merita sau ca o sa fie mai atenta sa nu mai faca aceleasi greseli.E ca si cum ai da timpul innapoi, si sa incerci sa faci " crima perfecta" .Eu vreau sa fi invatat cv din greselile mele, si cred k asa e, dar oare dc e mereu cineva care sa nu creada? care sa imi impiedice sa traiesc crezand k eu n reusesc sa gandesc ce e mai bn pt mn , si k nu reusesc sa aleg si sa vreau ceva? dc mereu cineva vrea sa ma schimbe? dc nu plac asa cum sunt? sunt prea EU ? arat prea mult din mine imediat? asta e o greseala? e o greseala sa fii adevarat? e o greseala sa arati altora imediat ceea ce esti ? eu sincer cred k nu, si dak e cineva care sa ma placa e sa ma placa asa cum sunt, viata e un dar si trebuie pretuit k atare.Nici makr jumatate din adevarata viata nu o facem aici , pe pamant, viata adevarata e ceea ce lasam din noi, avem un termen pt a demonstra ceea ce suntem, si dak nu se icepe imediat a lucra pt asta , va ajunge k e prea tarziu, viata trebuie folosita pt a umple vietile celorlalti cu darurile noastre, pt a lasa cv in urma , pt a lasa amintiri, pt k averile si lucrurile materiale nu completeaza nimic, doar nu le iei cu tn cand mori.Moartea un e un stop e doar un START un START adevarat .Viata e un antrenament pt adevarata cursa. Eu incerc sa fac ceva , sa las ceva, dar e cineva care nu vrea , care ma opreste , care ma impiedica, cineva care nu vrea k EU sa fiu EU adevarata, asa cum sunt , ci vrea doar o imagine .Toti avem piedici dar trebuie sa stim sa le sarim.Azi de exemplu, a fost o zi grea, plina si totusi nu mi-a dat nimic , nici un rezutat , nici o amintire demna de viata doar o alta zi trecuta prin a invata , a vorbi cu aceleasi persoane , despre aceleasi subiecte obisnuit : vreme, timp , lucru , oboseala si nimic adevarat nimic care sa conteze cu adevarat nimic kre sa ne dea un raspuns.Te asezi la masa obosit, si incepi sa povestesti despre ce ai facut , incepi sa te plangi sau sa faci glume, iar niciuna din astea nu da nimic decat ceva momentan, ceva muritor, ceva ce nu are valoare .

Crede-ma e adevarat

Crede-ma atunci cand zic k te iubesc, crede-ma atunci cand zic k mi-e dor, crede-ma atunci cand zic k imi lipsesti, crede-ma daca vrei, crede pt k e unicul lucru care ramane de facut. Chiar si atunci cand mi-e greu, chiar si atunci cand plang sau knd iti zic cuvinte grele , iubirea ramane oricum , gandul momentului trece, un sentimet ce ramane intiparit intr-o inima nu poate fi scos, nu poate fi rupt , si oricat ai vrea inima e "curva" si face tot cum vrea ea, deci ai grija ce sentimente intiparesti pt k greu ,aproape imposibil vei reusi sa il scoti , sa il uiti , sa il schimbi.Chiar daca uneori dragostea devine ura, undeva marele foc al iubirii ink exista , si da EU TE IUBESC! dar cum sa fac sa uit ? cum sa fac sa schimb? cum sa iti fiu aproape dak nu reusesc? ma simt inchisa intr-o lume in care urlu si totusi nimeni nu ma aude, nimeni nu isi intoarce makr o privire spre mine, si mi-e dor de iarba casei, de cerul albastru , de aerul curat al diminetii.Fara tine nimic nu are culoare, zambet, fericire, totul e pustiu.As reusi sa traiesc fara aer si apa dar fara tine...NU !Incerc sa ma schimb , poate e vina mea tot ceea ce trecem , poate nu crezi un cuvant din ceea ce zic , poate nici nu stii cu adevarat dak exist, dar eu iti zic TE IUBESC! Tu crezi , sau nu , ma minti sau nu, eu insa...incerc sa lupt pt un vis , pt o speranta si totusi nimic nu reusesc sa scot la suprafata.Asa e fiecare sentiment din noi, ura, dragoste, placere, tristete sau fericire.Orice sentiment e la fel de intens , doar k depinde de noi cata valoare ii dam, si de multe ori uitam sa valorizam inima noastra, uitam sa ne hranim sufletul , cu vise , sperante , cuvinte intelepte ce ne pot arata calea adevarata.Depinde totul de noi si de alegerile noastre! Trebuie doar sa stim sa alegem !

Senzatii-sentimente-pareri

Multe sunt lucrurile care ne sperie, multe sunt lucrurile ce ne dau sau nu vreo senzatie, multe sunt lucrurile facute cu sentimente, bune sau rele dar au cate ceva.Asa e o pictura intr-o biserica, icoana sufletului pictorului, oglinda gandurilor sale, imaginatiei .Asa sunt vechii pictori ce ne-au lasat ceva, ceva pt kre acum sunt recunoscuti, pt k reusesc sa ne dea o senzatie, placuta sau nu, dar ne da ceva. Dar cum e cand un lucru nu ne daruieste nimic, un telefon, un calculator, ni se pare ceva normal , fara pret, ceva la care nu tinem, pt care nu am face nimic , pt kre nu luptam , pt care nu ...exista.Dar atunci cand vezi un film, unora plictiseste ,altora da cate o senzatie, o parere critica, o senzatie de liniste, placere, frica...Un tablou de Munch, Modigliani, Picasso,Carrà...da cate ceva, picturile din timpul razboiului ne arata cum se traia acea situatie, primul razboi mondial ne-a lasat noi tehnici si noi idei, pe care fiecare le-a utilizat asa cum a vrut, in bine sau in rau.Fiecare linie ne da idee de ceea ce pictorul proba in acel moment, ce sentiment, disperare sau placere, suferinta sau fericire.Trebuie sa invatam sa ne uitam la ceva cu mai mult interes, cu mai multe analize , ca sa putem trai cu adevarat acel lucru.Nu atunci cand vedem un tablou trecem pe langa el gandindune ca e doar o bucata de hartie cu un desen , mai bine sau mai rau facut.Sa invatam sa traim cu adevarat orice, ca sa putem pretui.Se incepe de la lucruri mici pt a ajunge la lucruri mai, la persoane, la suflet , la acele sentimente adevarate.Trebuie sa respectam tot ce ne inconjoara, natura, obiectele si mai ales semenii nostri.

Aroganta italiana

-- Ministrul italian Andrea Ronchi, "ofensat"de tacerea Romaniei in cazul violului de la Roma

Ministrul Andrea Ronchi (foto stanga) i-a batut obrazul lui Vasile Puscas
Dupa ce doi romani, in vars­ta de 18, respectiv 27 de ani, au marturisit ca au violat o italianca in varsta de 14 ani, intr-un parc din Roma, in noaptea de Sfantul Valentin, Andrea Ronchi, ministrul italian pentru Politici Europene, s-a decla­rat, ieri, jignit ca Romania nu a prezentat un mesaj de solidaritate pentru ceea ce s-a intam­plat". Aceasta inainte ca ancheta in acest caz sa fie finalizata. Dem­nitarul i-a reprosat sefului Departa­mentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puscas, ca Romania exporta in peninsula si "gunoaie", pe langa oameni cinstiti Ministrul italian pentru Politici Europene, Andrea Ronchi, s-a declarat "ofensat"ca Guvernul roman nu a transmis un mesaj de solidaritate cu victima violului comis la Roma in februarie, incident atribuit unor imigranti romani, relateaza pagina online a agentiei italiene AMI. Declaratia a fost facuta dupa intalnirea pe care Ronchi a avut-o ieri, la Bucuresti, cu seful Departamentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puscas. "I-am spus ministrului roman ca, in calitatea de tata, ma asteptam la cateva cuvinte, mai ales ca daca un italian ar fi comis o infractiune atat de grava, Guvernul ar fi prezentat scuze, nu pentru o situatie politica, ci pentru una morala, din compa­siune", a explicat Ronchi. Totodata, Andrea Ronchi a precizat ca Bucurestiul trebuie sa garanteze ca infractorii romani nu ajung in Italia. "Pe langa muncitorii cinstiti, ajung si gunoaie. Nu ne puteti trimite delincventi si infractori, a declarat oficialul italian.
In replica, Puscas a declarat pentru presa italiana ca Guvernul de la Bucuresti asteapta in primul rand finalizarea anchetei in acest dosar. "Inainte de a arunca responsabilitatea asupra guvernelor, sa asteptam ca justitia sa isi urmeze cursul. Sa asteptam, deci, rezultatul acestor investigatii", a spus el. Intrebat de ce Guvernul roman nu si-a cerut scuze si nu si-a exprimat solidaritatea fata de familia victimei, oficialul roman a explicat ca aceasta "nu este o problema a Guvernului, ci una judiciata". "Va cer sa separati prezumptia de nevinovatie de dimensiunea morala", a spus Puscas intr-un apel adresat "cetatenilor si autoritatilor ita­liene". Cetatenii italieni si autorita­tile italiene "trebuie sa le demon­streze celorlalti cetateni europeni ca este vorba de aplicarea principiilor si regulilor care stau la baza statului de drept", a mai spus oficialul roman.

Alba-neagra cu romanii

O adolescenta italianca a fost violata pe 14 februarie in Parcul Caffarella din Roma. Doi romani au fost arestati initial in acest caz, Alexandru Loyos Isztoika si Karol Racz. Testele ADN nu au confirmat ca cei doi romani ar fi autorii violului. Saptamana trecuta, autoritatile italiene au arestat inca doi romani in acest caz - Alexandru Jean Ionut(18 ani) si Gavrila Oltean( 27 de ani). Cei doi romani si-au recunoscut fapta in cursul unui interogatoriu la inchisoarea unde sunt detinuti, relateaza ANSA. Testele ADN sugereaza ca Alexandru Ionut este si unul dintre autorii violului si jafului din 14 februarie. Romanii au vazut in seara de 14 februarie, dupa ce se intunecase, doi adolescenti italieni intr-un parc din Roma, a povestit Alexandru Jean Ionut, citat de Il Messaggero. Ei i-au amenintat cu moartea, iar victimele, tero­rizate, le-au dat banii si telefoanele. "Apoi i-am dus cu forta undeva unde nu ne putea vedea nimeni, intr-un sant. I-am dat un pumn in spate baiatului, l-am obligat sa se intinda pe jos, in timp ce prietenul meu o viola pe iubita lui. Il tineam strans, in timp ce el o viola in toate felurile. Gavrila ii dadea ordine in legatura cu ce sa faca. Ea tipa, cerea ajutor, iar prietenul meu vorbea cu mine. Apoi a venit randul meu", a spus romanul in varsta de 18 ani. "In timp ce eu o violam, prietenul meu fuma si il tinea pe baiat astfel incat sa vada ce i se intampla prietenei lui. Apoi, cand am terminat, Gavrila a inchis telefoanele mobile si le-a spus celor doi adolescenti sa se imbrace si sa mearga in partea cealalta a parcului, departe de directia in care mergeam noi, pentru a nu atrage atentia oamenilor", a adaugat romanul.
Adrian Nicolae POPESCU

ce-i cu noi?

Nimeni nu stie prea multe drespre mine, eu scriu p blog despre anumite argumente , stiu cateva pers care citesc ( nu numai u Mada) si deci m-am gandit sa ma prezint makr un pic , despre felul in care imi traiesc fiecare zi , despre ce gandesc despre altii si modul in care traiesc ei...Imi ador prietenii, si ador muzik, rock sau pop , orice gen in afara de manele , care demonstreaza lipsa de cultura a unora...si felul in care vad viata ce pt ei e numai distractie , insa viata conteaza mult mai mult de atat .Normalul s-a transformat in ceva ciudat , pt mintile adolescentilor, parintii au ajuns sa nu mai aiba respectul cuvenit si chiar sa fie obiect de profit pt unii dintre ei.Sperante, vise ce unora par distruse de parinti , si totusi ei se gandesc la cum sa ne faca sa ducem cat de cat o perioada din viata fara sa suferim , insa noi credem k suntem destul de mari sa suportam anumite lucruri , si dupa unele experiente de dam seama cat de mult ne distrugem , dar uite k uneori dupa o dezamagire apare din nou o luminita ce ne face iar sa visam , sa speram si iar de la inceput cu faptul k noi putem sa rezistam la micile , mari proble ce le avem , ce ni le facem .Si dc sa nu incercam? Dc sa nu vedem si noi cum e ? Dc dupa o prima cadere sa ne retragem si sa nu mai sarim poate reusim sa ajungem unde vrem ? Dc unii zic k la varsta noastra nu exista iubire ? Dc noi ii contrazicem ? DC? O intrebare generala pt fiecare adolescent rebel ce descopera viata , si cerceteaza cu pasii lui fiecare bucatik de teritoriu al vietii .Insa teritoriul e enorm , iar noi putem alege teritoriul usor , lin , fara munti , dealuri , vai sau putem alege cel plin de obstacole si sa vedem unde ne duce , la ce ne duce , si ce sfarsit ar avea.Suntem dornici de viata , dar oare stim ce e viata ? Vrem iubire , dar oare e asta iubirea adevarata? Vrem respect , dar respectam ? Respectam , dar suntem respectati? Iubim , dar suntem iubiti? Am trecut peste o dezamagire, iar acum incerc sa o iau de la inceput , incerc sa dau aceeasi incredere si iubire , pt k inima nu se poate comanda , iar ratiunea singura distruge , dar inima si ratiunea impreuna ne vor da ceea ce noi ne asteptam sa primim .Dragoste dam , cu masura , dragoste vom primi , dar dragostea fara respect nu exista ! Pt k asa cum e si in viata de zi cu zi , persoanele ce nu le respectam le uram sau nu le suportam , insa avem retineri , si ne alegem cuvintele cand e vorba de o persoana la care tinem.Si de ce nu poate exista respectul pur si simplu pt orice persoana ? De ce trebuie neaparat sa ranim pe altii ? sau orgoliul lor ( cel mai des) .Pt k suntem egali , dar diversi.Pt k fiecare are o personalitate , eu incerc sa imi vad defectele si incerc sa le repar, dar dau valoare doar parerilor persoanelor la care tin.Pt k dragostea, viata si respectul calatoresc impreuna pe aceeasi strada.IUBESC!

Nimic fara

Un bun prieten, foarte îndepărtat de mine ca timp şi spaţiu, de care mă leagă o corespondenţa rară, dar de adâncă profunzime şi preţuire îmi spunea că „ atunci când omul îşi recunoaşte limitele, Dumnezeu este acolo”. O replică la ultimele mele scrieri. Mă simt astfel, obligat să răspund.*Atingerea limitelor este suferinţa în forma ei pură. Este o stare empirică care-ţi readuce iminenţa morţii. Nu te simţi capabil să-i supravieţuieşti. Îţi pare că orice urmează acestor trăiri este lipsit de valoare. Întrebările care te macină invocă Divinitatea. Te simţi un pesudoateu care calcă pragul capelei pentru a-i cere Lui lumină, în cel mai deprimant caz, izbăvirea. În nebunia durerii, suntem capabili de orice blasfemie, de anularea completă a Lui, de arderea Bibliilor în piaţa publică. Cum poţi să-i ceri ceva, când apogeul suferinţelor tale îl determină pe El să se caute de viaţă? Când nimicul te invadează nu ai soluţii, dar nici nu poţi sta la mâna destinului, a timpului sau a milei divine. În decalogul sentimentelor mele, pentru că doar la atât mi s-a redus simţirea, mila este un sentiment parşiv şi pervers. Când nu simţi mila, nu ai astfel de expectaţii, mai ales de natură divină. Sunt de acord cu prezenţa Lui în mine, dar numai în starea amorfă a afectului, atunci când nici suferinţa şi nici iluzia fericirii nu mă atinge. Când sunt liber de orice povară a melancoliei, sau a tragicului (perfidul rezultat al iluziei unei împliniri depline), Dumnezeu poate locui în mine. Atunci va fi lispit de ocare sau reverenţele stărilor de beatitudine. În acel echilibru se regăseşte Dumnezeu. În altă stare, El nu poate fi asimiliat decât ca providenţă sau călau. Lângă el nu stau condamnaţii la moarte, nici bolnavii incurabili atinşi de umbrele fatalităţii, nici sfinţii contemporani acestei lumi. Lângă El stau numai sufletele lor. Regretele, pasiunile şi viaţa din trup rămân ţărânei.

Eu te iubesc cu ură... de Cristian Petru Balan

Eu te iubesc cu ură şi-n ură ard iubire,Cu jertfă necuprinsă, cu trăznet îngheţat,Ce-ţi spulberă tot frigul din sufletu-nchistat,Cerându-i umilinţei în taină să te-admireCa să-ţi înalţ altare pe-un pisc mai luminat,Unde să-ţi smulg din mână sceptrul de preamărireŞi să-ţi ucid trufia fără milostivireOri să te-alung din sânge, din vise şi oftat...Iar dacă plângi, mă-nchin durerii tale-amare,Cad rugător de-a pururi cu faţa-n sânu-ţi falnic,Te-mbrăţişez cu milă şi-ţi cer duios iertareSau, cu-n sărut sălbatic, îţi sorb plânsul năvalnicStrigând: rămâi, prinţesă, zeiţă-alinătoare!Rămâi pe veci cu mine... Şi nu-mi zâmbi şăgalnic

Înfruntă-mă cu trupul robit... de Cristian Petru Balan

Înfruntă-mă cu trupul robit de puritate,Pietros, fragil şi aprig, râvnit de-al meu păcat,Căci sunt o spiţă-a roţii din carul încărcatDin care curg rubine în fulgere-mbrăcate.Provoacă-mă cu-n zâmbet, aruncă-mă-ntr-un patUnde să plâng cu tine c-am săvârşit păcateŞi-apoi să pleci în lume cu buze ruinateŞi să revii cu gândul de-un dulce răzbunat.Cu şoapte şi cu ţipăt de pasăre pierind,Renaşte-mi înstelarea furtunilor din sânge,Îneacă-mă în lacrimi când stelele se-aprind,Zideşte-mă în tine, la pieptul tău mă frângeSau leagă-mă-n fuioru-ţi de plete vălurindŞi-atuncea chipul nostru pe cer se va răsfrânge.

în sângele meu miroase frumos, ca în camera ta de Alberto M. Popesco

în orice colţ al trupului meu m-aş întinde dau de tinemică, aproape cu faţa spre mine, ascultând muzică la căştiîmi arăţi pixul de aici conduci lumea noastrănu înţelegi ce-ţi cer de prima datădar zâmbeştiăsta e semn bun, îmi zicvoi primi un pic mai târziu tot ce-mi dorescpână atunci mă uit atent în ochii tăipoate voi reuşi să înţeleg ce melodie asculţimi-ai promis că vei fi cavaleria mea romanăsau cum îţi place să spuidoar oamenii buni pot iubidar nu te contrazicîn seara nu te voi contrazicevoi sta cuminte lângă tinepână când câmpul de luptă va fi curăţat de cadavreşi vom rămâne doar noica în povestea pe care ţi-o spun în fiecare noapte

Vers:Iubirea, de la fecioară la târfă .De Razvan RAchieriu

Am încheiat cu iubirea un acord definitiv,Am îmbrăcat-o în rochie roşie şi i-am cusut amăgitor tivCu care ştergea la gură un impuls fictiv,Pe sâni i-am imprimat un dor punitiv.Am luat bărbatul lipit ca o muscă de pulpeŞi l-am strivit în palma iubirii şirete ca o vulpe,Din sex am făcut un fluier la care cânta obscenul,Furnicile au creat din piele-un muşuroi, fisurându-i tenul.Am vânat o umbră ce se certa cu-o târfă,Am despicat-o şi a ţâşnit un avorton de bârfă,În loc de sânge s-a scurs o apă prin care înota un peşte,Târfa l-a prins şi l-a aruncat în acvariul în care desfrâul creşte.Am întâlnit pe stradă târfa şi mi-a zâmbit uniform,Vedea realitatea printr-un monoclu diform,Din ochi i-a ţâşnit iubirea mutilată,Ca un mecanism din piele defect, de virtute epilată.

VISE

Visele...le avem toti , si uneori visam chiar si cand stim perfect k nu se vor implini niciodata si chiar dak stim k nu au sens si poate si cand credem k niste prosti k cv sau cu cv visul nostru de a fi fericiti se va schimba si totusi e imposibil.Visam k sa uitam de suferinta e k o parasuta ce o uzam pt a reusi sa supravietuim acestei vieti plina de probleme ce incet, incet ne roade , ne distruge, si visele ce fac? Ne distrug mai mult.Atunci cand descoperim k lucrul sau persoana in care credem atat de mult nu e asa cum noi credem , visam ci total diferit. Atunci...tot ce am creat un jurul nostru, acel perete ce ne proteja , acea siguranta cade si ne trezim singuri intr-o lume mare si rea , ne trezim dintr-un vis , din ceva in care credeam si defapt nu exista.Doare...Traim si ne hranim cu sperante .

O definitie a iubirii...nici makr nu exista...iar cei ce cred k o stiu...gresesc si asta pt k fiecare iubeste in mod diferit, si simtim in moduri diferite, eu iubesc..pasional,pun suflet incerc sa fac k cel de langa mn sa stea kt mai bn si cel mai important sa il fac sa stea bine cu mn...dar sunt unii...carora le e mai greu sa arate, sau sunt prea timizi sa zica cate un cuv frumos...iar asta ii blocheaza...in cazuri...asa partenerul se poate simti neglijat pt k el pune suflet si tot,dar nimeni nicum nu va sti cu adevarat ce se intampla cu sentimentele celuilalt

Amintire...

Amintirile...ne urmaresc mereu orice am face orice am incerca...ne uramaresc in tot ce facem in tot ce avem in fapte,ganduri,obiecte orice chiar si cuvinte ce ies din gurile altor persoane.Amintirile ne raman si ne raman toate intr-o parte din noi, nu e bine sa fugim pt k ele ne urmaresc si o vor face vesnic.Unele dor,si dor mult dar rezolvarea nu consta in a incerca sa le uitam pt k oricum nu le vom uita niciodata ,dar exista o posibilitate si anume sa incercam sa trecem peste si sa ne dam seama k viata merge mai departe cu bune si rele.Probleme si fericiri.Totul face parte din noi,lucruri rele bune, noi suntem facuti din asta suntem facuti din faptele ,amintirile noastre,cuvintele ce le uzam in fiecare zi...si faptul e k ar trebui sa traim fiecare moment ca si cum ar fi ultimul si sa ne comportam cu persoanele k si cum le-am vedea pt ultima data...dar cn se gandeste la asa cv ??NIMENI.Toti traim k si cum ar fi cv normal..k si cum...eh...ce poate sa mi se intample tocmai acum?

Crezi k esti unic?

Fiecare e unic intr-un mod sau altul dar totusi egal,fiecare gadeste divers si traieste fiecare moment in mod divers dar totusi suntem oameni cu totii si suntem facuti din acceasi material.Dc sa ne ranim unii pe altii? Dc sa nu stam aproape de cineva la nevoie? Facem razboiae k sa avem bani, dar se poate trai intr-un mod sau altul si fara, pt k nu sunt totul

Probleme normale

Avem probleme toti,dar uneori ajungem la un punct in care simtim ca nu mai putem da inainte,k totul se prabuseste,k viata nu mai are sens, dar mereu vine cate ceva, cate un motiv,care poate fi si incomodant sau placut dar nedorit, credem ca viata nu are sens si totusi ceva se gaseste mereu,viata e o lupta ,in care mereu tot ea va invinge dar trebuie sa supravietuim sa tragem ca sa traim pt ca asta e adevaratul motiv al vietii, sa supravietuiesti, si sa nu te lasi prada problemelor, ce sunt normale, si le au toti,uneori pari singur si te simti un nimic dar nu uita k nu esti singur si k in lumea asta e cineva care sta mai rau decat tine .http://www.youtube.com/watch?v=fQZEMdV-moU Gandeste-te ca este cineva care are nevoie de tine, asa cum esti , si ca sunt persoane ce au trecut si ele prin ce treci tu, nu trebuie sa te simti singur, pt k dak ai nevoie de ajutor intotdeuna se gaseste cineva care sa te ajute dak si tu vrei sa fii ajutat.

Unii...iubesc...fara k ei sa fie...iubiti...si asta e ceea..ce doare cel mai mult...dar viata nu se bazeaza doar pe asta ci si pe fericire....carepoate fi impartasita....cu dif persoane...colegi..prietenei...cu noi insasi....si...putem trage fericirea....din orice lucru...chiar s fara viata...din culori...plante....cer... picturi...fotografii....noi...cu ajutorul sufletului nostru si al imaginatie reusim sa dam viata ...la cv...cv kre pt unii poate fi neinsemnat dar...care pt noi...conteaza enorm....putem...iubi tot....putem trai fericiti..si cand..ma gandesc..k unii sunt kre ...chiar...vor sa renunte la viata....nu mi se pare prea..normal...pt k viata trebuie iubita asa...cum...putem iubi un ursulet de plush...dar viata inseamna mult mai mult...si unii totusi ajung so urasurasca...dc?pt?inteleg...k problemele...ne fac ganduri urate si chiar sa simtim k am vrea k in acel moment sa se termine...totul....dar....nu e atat de usor....si ....viata trebuie luata ....asa...cum e...pt k nimeni,..nu o sa iti mai dea vreodata ...sansa...dea mai trai....dak faci vreo greseala...suporti consecintele...si trebuie sa iti asumi....responsabilitatea.....viata....nu e o greseala....si toti avem...un scop...un obiectiv..pt care traim...si atunci cand iti doresti..sa nu mai fii...intotdeauna apare cv...care sa iti dea un motiv...de trait...viata...e o floare...ce rezista la vant...dar niciodata ....e cum era...prima...aceasta floare are nevoie de apa...k sa poata da inainte....viata are nevoie de sentimente....si trebuie protejata ..cat mai mult posibil...unii lasa...k viata sa treak p langa ei ..fara k makr sa isi dea seama...si se trezesc peste ani si ani k nu au realizat nimic...si k nu sunt pregatiti pt a trece ..de cealalta parte....nu au nimic ce sa lase...in urma...dc?pt..k atunci cand trebuiau sa ia atitudine nu au facut-o si au lasat k timpul sa fie folosit in alte scopuri....distractii inutile...exagerate...si tot felul se substante ...care pt ei ...ar fi trebuit sa dea fericire....sau....mai stiu eu ce senzatii...pt ei....interesante...dar distrugatoare...si dc sa nu faca cv bun? pt k le e lene....unii se gandesc la cv...constructiv...dar nu fac...pt k au frik...de consecinte...sau....poate....se lasa prada...placerilor....usoare....fra k sa stie k drumul cel stramt e ala care duce..la bn !