As dori...

Am facut o lista cu cantecele pereferate ale mamei, pentru ai face un cd pe care sa il asculte in masina si sa se gandeasca la mine cu placere.Descarcam cantec cu cantec si le ascultam pe rand, unele nu m-au impersionat dar daca ii plac mamei asta e ceea ce conteaza, insa printre ele am descoperit acest cantec superb ce m-a facut sa gandesc mult, si sa imi dau seama ca si ea a fost ca mine, cu formatiile ei preferate, cantecele cu care a crescut, cu care a iubit, cu care a plans sau zambit.Amintirile ma navalesc, nu numai cele cu verisoara mea dar si cele cu parintii si...cu toti prietenii mei....de la gradinita pana azi.Daca ar fi sa aleg as alege baiatul mic cu parul in ochi de la gradinita, iubire neiubire,iubire innocenta,iubire frumoasa,iubire simpla fara complicatii probleme sau alte lucruri.Nu ne gandeam la cum aratam, eu nu ma imbracam pentru el, nu ma aranjam, eram doar eu, ne jucam, eram prieteni, mai mult de atat nu stiu.Nu vroiam ca el sa se joace cu vreo alta fetita, sa schimbe papusile sau sa bea ceaiul.Dormeam in paturi diferite si totusi unite, pupicul pe obrajor de somn usor nu lipsea.Ma simteam mare, ma simteam bine, ma simteam frumoasa.
Ne-am intalnit si in clasa a 3a dupa ani...si ne-am placut,am iesit de cateva ori, dar eram mici, prea mici, tremuram cand ne vedeam, nici macar nu vorbeam.Cuvintele erau prea grele.Ne priveam nici macar nu stiam ce sa facem, despre ce sa vorbim, cum sa vorbim, cum sa ne comportam.Eram prea mici, vroiam mai mult dar nu stiam ca a vrea mai mult e o condamnare, nu stiam ca acel mai mult oricum vine mai tarziu, dar acea innocenta, acea emotie nu o vei mai avea.Vor fi desigur alte emotii foarte mari, foarte importante dar nimic atat de simplu si de frumos."As dori sa pot da timpul innapoi" auzeam de la cei mari, de la asa zisii adulti, nu intelegeam motivul.Vroiam doar sa fiu mare, mare ca ei, cu probleme, cu responsabilitati.Nu stiam ce vreau, eram prea mica, probabil toti facem aceleasi greseli cand suntem mici, dar eu stiu ca am reusit sa imi dau seama, sa ascund ceea ce vroiam.Uram baietii, dar stiam ca mai tarziu voi vrea un prieten, profitam de fiecare moment de joaca, fiecare anotimp, pentru a nu ajunge a regreta asa cum auzeam de la ADULTI.Sunt doar o adolescenta, probabil doar 3 persoane imi citesc blogul, dar nu imi pasa, imi place si asa, scriu, recitesc si ma gandesc la ceea ce voi putinii cititori puteti gandi.Sunt doar o adolescenta ce incearca sa mai traga de timp, dar nu stie cum, trage si spre a fi adult si sper a fi copil.Nici macar nu stiu ce vreau.Stiu doar ca voi fi un adult copil la momentul potrivit, cu resposabilitati si probleme de rezolvat dar cu sentimentele unui copil care nu are frica sa cada,iar atunci cand cade se ridica si nu ii este frica sa cada din nou.

Si inca asteapta...

Pe blogul acesta s-a pus deja praful, numai scriu, nu stiu ce sa mai scriu, cand l-am facut m-am gandit sa scriu despre experientele mele, problemele mele, ca poate cineva e in aceeasi situatie si poate gaseste rezolvare sau poate isi da seama ca nu e singurul cu acele proleme, dar numai pot, numai gasesc timpul si nici cuvintele.Uneori mi se pare ca scriu sec, si ca sentimentele mele nu reusesc sa le fac sa reiasa din ceea ce scriu.
Am avut multe lovituri sentimentale zilele acestea.Poate pentru ca mi-as dori ca anumite greseli sa nu le fi facut vreodata, dar le tin, le tin cu mine, pentru ca fac parte din fiinta mea.Uneori ma simt atat de singura incat nu stiu ce sa fac, as vrea sa plang si nu reusesc, as vrea sa ma descarc dar nu am cu cine, si lacrimile par sa se fi terminat, iar toata acea durere ramane, explodeaza si se extinde in toata fiinta mea.
Acum o lacrima cade, si inca una, plang dar nu stiu motivul, simt doar nevoia sa o fac, ce zi, Craciunul,Iisus se naste din nou pentru noi, asa cum face in fiecare an, si ar trebui sa ne bucuram sa fim veseli, dar anul asta, nu am reusit sa simt acea bucurie a sarbatorilor.
In seara de Mos Nicolae uitasem complet, noroc ca mama mi-a adus aminte, venind direct cu un mic cadou la mine iar eu sceptica: Pentru ce?...m-am simtit groaznic cand mi-a zis...si doar ii facusem felicitarile bunicului meu, eu care in fiecare an astep cu drag orice mica sarbatoare.Nu stiu ce mi se intampla, poate adolescenta ( m-am saturat sa tot dau vina pe ea), poate anotimpul, poate situatiile din jur, poate aceasta dragoste muta dar plina, de care nimeni stie, decat tu si eu.O dragoste pusa in cutiuta care asteapta ziua pentru a fi marturisita, pentru a fi cu adevarat traita, aceasta dragoste care de cate ori vorbim ne da vise, aceasta dragoste care trage de timp, pentru a-l face sa treaca mai repede, si totusi simtim ca nu trece si nu trece, dar cand ne dam seama de viteza pe care o are ne speriam...Atat de aproape si totusi atat de departe,ajuta-ma Doamne sa gasesc o linie pe care sa o pot tine...
La scoala colegii mei deja adulti imi strica orice mica bucurie: "Uite ninge:)\:D/!!", "Daca e sa ninga sa ninga de Craciun ca e frumos nu acum ca e frig"....adulti...copilarie uitata...cine esti? responsabilitati NU dar drepturi egale cu toti DA...distractie,placeri mincinoase, totul face sa te simti mare, dar nu...nu uita ca tu esti tu si cu tine insati vei gasi ceea ce cauti.
Ce zile, ce luni, ce nopti, ce saptamani, ore, minute,secunde...alergand numai dupa un vis, numai dupa o speranta, numai dupa o iubire,care inca sta in acea cutiuta,care asteapta,asteapta,asteapta...

Fara cuvinte...

SPUNE NU AVORTULUI!