Unde sunt

Întrebat-am vântul, călătorul,
Bidiviu pe care-mână norul
Spre albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Nevăzute mă răpesc în zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candelă ce suie în tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele nespuse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, veţi vedea.

Unde sunt cei care nu mai sunt?

----
Versuri după Nichifor Crainic

Nu suntem destinati pentru a trai in vesnicie, dar atunci cand tii mult la cineva ai dori sa il ai langa tine pentru eternitate.Din pacate in modul nostru pamantean, omenesc, nu este posibil.Oamenii mor, pleaca spre ceva mai bun,sau rau. Si cand omul moare?? Ce ramane din el? Doar amintirea ce o lasa celor din jurul lor.Bunicii din partea mamei au murit, de bunica nu-mi aduc bine aminte dar de bunicul da. Imi aduc aminte ca dupa moartea bunicii a suferit enorm.Era iubirea lui.Cand intram in curte...era o alee lunga...cu floricele in ambele parti.Eram copila, ma jucam, alergam...el ma lua in brate si ma strangea tare la piept. Imi aduc aminte si ca era o persoana foarte responsabila si respectuasa. Aproape de sarbatori venea la noi, ca sa nu fie singur, si intr-o zi pe cand mama era la munca se pusese sa curete un tuci negru.La intoarcerea mamei era complet argintiu.Mama l-a intrebat De ce, iar el cu ochii plini de lacrimi a raspuns plin de dragoste "ca sa imi castig si eu painea pe ziua de azi." Mi-e dor de el...imi pare rau ca nu am avut mai mult timp ca sa il iubesc, dar el va ramane mereu in inima mea.

La 3 ani am plecat cu mama la manastirea Sihastria, am cunoscut Parintele Cleopa care daruia la fiecare crestin cate o cruciulita. Imi aduc aminte, vocea blanda si ochii plini de dragoste si curatie.Vorba lui..."Manca-v-ar raiul" Ma gandesc acum, oare ce o sa isi aduca aminte de mine oamenii ce ma cunosc atunci cand va sosi si momentul meu .Ar trebui sa incep si eu sa fiu mai buna si mai rabdatoare, ca nu se stie niciodata.Si tare nu as dori sa fiu nepregatita.

Implinire sufleteasca...

Doamne, am descoperit dragostea Ta imensa. Tu ai sacrificat Fiul Tau pentru noi...pentru ca Tu ne-ai dat multe sanse, iertand toate gresilile noastre, iar noi... noi nu suntem capabili sa iertam cei ce ii vedem in fiecare zi, cei ce privim urat de ficare data cand intalnim, cei ce nu suportam pentru simplul fapt ca nu avem lucruri in comun.
Seara de Inviere. Unicul moment in care ma simt complet alaturi de familie.Unicul moment in care suntem toti in pace.
Din pacate anul acesta nu am putut merge toti trei la biserica in seara Invierii, dar am mers eu si cu taticul meu. A fost extraordinar. Chiar daca aveam alaturi 3 tiganusi ce priveau disperati catre gentuta mea, care continea doar abonamentul de la autobus, in momentul in care preotul a iesit din altar, cu lumanarea pe care o pregatisem eu si mama, totul a disparut. Am inceput sa simt mila pentru acei 3 tiganusi, ce-si faceau loc prin multime sa ajunga la gentuta mea. Eram trista pentru ei, caci fiind micuti probabil nu aveau ce manca si aveau nevoie de bani.Eram trista ca nu-si dadeau seama ca eram in casa Domnului si nu purtam pic de respect. Eram trista caci profitau de situatie, de intunericul luminat doar de cateva lumanari ce incet incet raspandeau lumina tuturor.
Noaptea Invierii mi-a adus pace in suflet, mai multa dragoste pentru semenii mei, poate mai multa intelegere, si o noua persoana ce usor usor ma ajuta sa uit cele intamplate acum 2 saptamani jumatate.
Probabil pentru mine inca de cand eram mica, Pastele a fost sarbatoarea cea mai importanta.Chiar mai mult decat Craciunul, asta prentru ca de Paste traiesc altfel atmosfera.
Imi aduc aminte de strada linistita a bunicilor pe care usor usor pe la 11 noaptea porneam cu bunicul meu spre biserica, si stiam ca la intoarcere cu lumina a casa, ne astepta cozonacul "cleios" ( din vocabularul familiei :D ) cu ouale rosii si un parfum de drob proaspat scos din cuptor.
Seara Invierii imi daruieste intotdeauna liniste sufleteasca, mai multa intelegere si din nou multa speranta pentru ca stiu ca El nu ma va lasa niciodata.

Speranta...

Speranta si iar speranta... acum cateva zile ( cand eram inca in lupta cu amintirile ) ,ploua cu soare :) spre marea mea supriza doua curcubee si-au facut loc printre norii gri si mi-au adus un zambet de copil pe chipul meu umed de lacrimi de disperare. Acele doua curcubee mi-au adus aminte ca nu trebuie sa renunt niciodata in a crede in cineva, pentru ca fiecare meritam o sansa.Mi-au adus si liniste sufleteasca, pentru ca Cineva e mereu alaturi de mine. Si poate prin a-mi arata persoanele exact asa cum sunt dupa putin timp e doar ca sa ma ajute sa nu pun si mai mult suflet si sa nu fiu dezamagita mai mult dupa un timp.
Ma rog... vorbeam de curcubee.. :D picaturile de ploaie inca cadeau usor, erau calde si ma faceau sa stau foarte bine, am fugit in casa, am luat aparatul de fotografiat si ma bucur mult sa va pot arata ce a iesit! :)

Iar si Iar....

Si uite tu, persoana inocenta, plina de speranta, naiva, visatoare care incearca sa dea tot ce are mai bun unei persoane abia cunoscuta crezand ca nu se stie niciodata cand poti da de cineva care sa te respecte, sa fie sincer cu tine, sa te asculte, sa te inteleaga...Si dupa un timp, scurt timp, se demonstreaza ca toate sperantele tale, toate visele, tot in ce aveai incredere, tot ce credeai, e defapt GRESIT! Si incepi sa dai dreptate in stanga si in dreapta, si iti auzi cuvinte nu de alinare si sustinere ci cuvinte de repros. " EU TI-AM ZIS! DAR TU TOT CA TINE AI FACUT!" Eu am incercat, am incercat sa cred iar in ceva, am zis ca nu pierd nimic daca dau toata dragostea, speranta si increderea mea.Ca nu se stie... poate chiar e o persoana buna, iar daca se demonstreaza ca nu e asa cum cred... nu pierd nimic, si uite totusi ca iar ma raneste, iar cad, iar trebuie sa ma ridic, dar e din ce in ce mai greu! Ranile numai trec asa usor... Ranile noi le deschid si pe cele vechi.. si impreuna se formeaza o rana mai mare.. car trece din ce in ce mai greu, care lasa o cicatrice din ce in ce mai mare, a carui amintire daruieste lacrimi in fiecare clipa!Si totusi uite ca ma ridic, dar mi-e rusine, nu stiu de ce ca doar nu sunt eu vinovata pentru ce a facut el, dar mi-e rusine de mine, ca ma arunc asa usor cum am facut mereu! Dar eu nu reusesc sa traiesc fara speranta, fara vise. Nu reusesc sa suspectez pe cineva de anumite lucruri, eu nu ma gandesc ca persoanele sunt false... nu reusesc sa ma trezesc din acest vis al meu. Si doar stiu ca nu e bine asa, si doar stiu ca persoanele nu sunt asa dar eu nu pot sta mai mult decat cateva minute fara a crede ca o persoana e buna si ca e o noua sansa spre fericire!Sunt prea slaba, sper prea usor, visez prea mult! Si totusi mi-au distrus multi atatea vise, m-au dezamagit, m-au scarbit, m-au lasat suferind si chiar si in momentele de suferita, in care plangea, urlam, in care nimeni nu se intorcea catre mine, nimeni nici macara un cuvant de alinare, eu nici atunci nu reuseam sa urasc!As fi vrut, dar dragostea profunda nu m-a lasat. Dupa cateva zile iar incepeam sa sper, stiind perfect ca nu am sanse, ca nu se merita, dar speram din nou, iubeam din nou, eram gata sa trec peste rana provocata! Si pentru ce? Pentru CINE????? Pentru o persoana superficiala, care isi cere scuze false?
____________________________________________________________________ A trecut un timp de cand nu am mai scris pe blog, de la ultimul articol de fericire, multa suferinta m-a cuprins, si nu stiam cum sa-mi aleg cuvintele, nu stiam ce simt, numai eram o persoana, eram doar un suflet care cauta ceva si nu gasea...Nici cu mama, nici cu verisoara, nici cu cea mai buna prietena nu vroiam sa vorbesc, ranindule si pe ele cu tacerea si suferinta mea.Sunt egoista, ma gandesc la cum sa trec eu peste suferinta mea fara a vorbi cu persoanele care tin la mine, se preocupa, si sufera vazandu-ma in starea aceea...Imi pare rau... Imi pare rau ca sunt asa, imi pare rau ca nu ascult niciodata de voi care imi sunteti mereu aproape.Dar sa stiti ca va iubesc enorm si ca NIMENI absolut NIMENI nu poate lua locul vostru in inima mea!

Mii de culori...

In ultimele zile viata mea a prins mii de culori...si asta pentru ca in aceste zile, saptamani chiar si luni am fosta navalita de sentimente diferite.Aveam momente in care ma simteam copila, in care ma simteam mare si puterinica, in care eram trista sau fericita, in care iubeam, in care uram.Daca cineva ma intreaba cum ma simt si cum imi merg lucrurile nu stiu ce sa raspund, am avut o problema cu stomacul, dupa cum intr-un sfarsit am aflat era din cauza stresului.Probabil toate aceste sentimente au venit asa toate impreuna peste mine datorita evenimentelor traite.Nu am avut timp ca sa mai scriu ceva pe blog, dar am avut seri in care, obosita, as fi vrut sa ma pot descarca scriind ceva nou, insa nu am reusit, nu reusit pentru ca nu imi dadeam seama de ceea ce simteam...le aveam pe toate impreuna.Si acum imi simt toate aceste lucruri si nu stiu cum sa le dau afara, nu stiu cum sa fac.Pare ca le-am absorbit si ca nu ma mai vor lasa niciodata.Imi e frica sa traiesc in continuare asa.Fara sa stiu ce simt.Sa am parte de bucurie si tristete in acelasi timp.Ma simt singura si totusi am atatea persoane langa mine.Nu numai familia, ci si prietenii si totusi ceva imi lipseste, cineva lipseste! Din nou acea stare de nemultumire, din nou acea stare de neintelegere, din nou acea stare profunda de tristete si iubire!Nu reusesc sa mai inteleg ce se intampla cu mine, simt ca stau sa cad.Ma simt la marginea prapastiei si ca o mica adiere de vant ma poate face sa cad.DAR NU VREAU SA CAD!si totusi nu am forta sa ma opun acelei adieri ce ma va face sa alunec in intunericul prapastiei din nou! Dar nici o problema, ma voi ridica! Si voi cadea iar, dar eu ma voi sui usor din nou spre lumina!
Vad colegii mei cum trag fumul in piept atat de pofticiosi, de dorinici si vad cat de impliniti sunt.Ma uit la ei si pentru o secunda ajung sa ii invidiez.Sa le invidiez mizeria!De ce? De ce din nou? Daca iar cad? Daca iar ajung sa traiesc sub "anestezie"? Cine ma va mai ridica? Cine ma va mai ajuta? Va fi cineva sa imi poata da acea palma ca sa ma trezeasca?Ce se va intampla cu mine?Voi ajunge iar acolo unde nu vreau, chiar atat de puternic poate fi vantul asta, atat de puternic incat sa ma duca acolo unde EU nu vreau?
Trec zilele si eu inca rezist, trece o adiere, trec doua, trece o furtuna, si totusi reusesc sa raman la marginea prapastiei si sa nu cad in ea.Ma simt slaba si totusi ceva imi demonstreaza ca sunt altfel si ca inca pot lupta!
Prea multe sentimente si prea multe dorinte.Ma simt copil, ma simt adult, si totusi nu sunt nici una din cele doua!

Cateva cuvinte

Doar cuvinte superbe.Atat ai de zis.Sunt adevarate sau nu, nu-mi mai pasa, doar cuvintele tale vreau sa le aud.Esti departe, cu sufletul nu stiu, dar cu siguranta cuvintele tale ma fac sa te simt mereu alaturi.Stii sau nu ca te iubesc, nu-mi pasa, o iubire frumoasa,in liniste.Te iubesc in liniste,intuneric,in viata de zi cu zi.O mica mare iubire de care nimeni banuieste, de care doar eu stiu.Esti tu, doar tu, exact asa cum esti mereu, in viata de zi cu zi.Esti natural, iubesc cuvintele,iubesc persoana, iubesc acel lucru minunat care tu esti.Putine cuvinte, numai am de gand sa postez articole kilometrice...ci sa scriu doar acele putine randuri care sa fie exact ceea ce simt.Cuvintele tale:

AFTERLIFE

As I descend in endless space
I see the World in perfect grace,
I see the light I feel its wave,
But then it's dark, I feel my grave.
I clinch my fist and scream with rage
As I am trapped inside this cage,
I want to run, to hide away
I wonder why this comes my way.
My hopes, my dreams, my everything,
My love, my hate, my deepest fears,
Each feeling that I ever felt
Is now with me and rips my chest.
Is this a dream or is it real?
What is this nightmare that I feel?
Endless flow of guilt and shame
My demons wake, I am to blame.
I feel the chains around my arms
They pull me down in darkness grounds,
I try to break, to climb the ground
The more I try, the more I drown.
I hear a Voice, my name it calls
It wants my soul, oh frightening Voice,
Who is this Voice? What do you want?
Release me now, release my mind!
I hear it closer, it is near,
My ears I cover but it's here.
You know my name, you know tears,
You are my hate, you are my fears.
You watch me drown, you drag me in,
You tie my chains and stir my mind.
Is this my fate? It's all I have?
My soul to vanish in this grave?
With endless torment in my mind
And spearing Voice that drives me mad.
I close my eyes and try to pray
The Voice is shouting, but I pray
And thoughts of love and peace and light
The Voice are chasing from my mind.
Oh Lord of Heaven and of Earth
Who gave me life, Who gave me breath
Oh save me from this deepest dark
My Love for You I know You ask
Oh save me from the spearing Voice
Away You take me from this place.
The voice has stopped. The chains are gone.
To me now all of this is clear:
I see my body lying near.
As I descend in endless space
I see the World in perfect grace,
I see the light I feel its wave,
My mind is pure, my soul is saved,
Oh Lord I'm ready for my place
My life is done, I just begun.

Am plans pentru tine...

Am plans pentru tine, cel ce nimeni nu te stie, pentru adevarul care m-a zdruncinat.Mi-a zdruncinat sufletul,sperantele si visele, dar inca plang si inca voi lupta pentru tine si visele ce mi le-ai creat.Ma intreb de ce plang.Suntem doar prieteni nu?Suntem prieteni cu acel ceva in plus ce ascundem, suntem doar doi nestiutori, nici noi nu stim exact ceea ce simtim si probabil nu vom sti niciodata.E prima oara cand plang din cauza ta, nu pot sa cred, speram sa numai plang niciodata pentru asa ceva.Iubire...ai zis ca iubirea nu e de noi.Ca iubirea e ceva Dumnezeiesc, ca iubirea nu e iubire daca unul sufera si ca in aceasta lume murdara,corupta si unde totul este destinat mortii iubirea nu prea mai exista si ca unde se gaseste este ceva din alta lume.Si totusi..a iubi e usor...

Fara titlu.

E deja ora 2:34, ascult Ronan Keating si ma gandesc la tot ceea ce am facut in viata.Nu numai ca am prea multe de amintit, dar ma deranjeaza cand nu imi aduc aminte de lucruri exact in ordinea lor cronologica,si trec la un alt argument uitand de cateva particulare.Zilele astea tot am ceva cu amintirile, am tot gandesc, o veste buna insa,Am inceput din nou sa ies!!!!!pai da, numai ieseam de mult din casa,numai aveam chef de nimic.Oare incep sa imi revin??Sau incep iar sa cad???Nici numai stiu...m-am uitat prin cartile mele azi, ce am descoperit nu e asa o mare chestie.Cateva carti cu mii de pagini despre vampiri, istoria vampirilor,miturile lor etc etc.Si cateva carti dragi mie,crestinesti.MARE diferanta.Cele cu vampiri te arunca direct intr-o lume murdara,inchisa,cu multe ispite si placeri dezgustatoare.Iar cele crestinesti intr-o lume curata,linistita,plina de intelepciune si binevointa.Nici nu stiu despre ce sa scriu,dar scriu, somnul inca nu m-a furat.Beau o mare ceasca cu ceai cald.Simt cum aluneca pana in stomac,ciudata senzatie,probabil pentru ca nu prea am mancat.Ma incalzeste,in camera e destul de rece,afara ninge si am deschis geamul pentru a vedea fulgii mici ce se aseaza usor pe masina si pe bradul din fata casei.E atat de verde...acum verdele pentru mine are mai multe sensuri,de cateva zile.Am cunoscut un baiat cu ochii verzi,superbi,probabil imi plac doar ochii sau nici nu stiu exact.Stiu doar ca am mai avut un prieten cu ochii verzi,si cred ca imi aduce mai mult aminte de el,sau poate doar ca verdele e speranta,viata,libertate.Problema e ca am ochii aia in cap.Nici nu il cunosc.Oricum asta nu va schimba nimic in viata mea si nici dragostea pentru o anumita persoana.Iubesc in liniste,plang si sufar in liniste,dar cu siguranta va veni si ziua in care va fi bine.A da si despre baiatul cu ochi verzi,pai...probabil e ceva in gen Mickey blue eyes numai k el e un green eyes, oare sa imi placa doar ochii?? de ce am fixul asta? prea multe filme cu vampiri??prea multe carti??parul negru....ochii verzi,ce raman imprimati in minte si atat.Cand ma priveste as vrea sa imi dau seama ce gandeste dupa ochii aia minunati dar nu reusesc sa patrund.Nici macar nu am scris un articol despre un singur argument am sarit de la un lucru la altul,in seara asta vreau doar sa scriu.Nu stiu despre ce,nu am un argument anume,vreau doar sa ma relaxez,si poate vine somnul.
In seara aceasta m-am rugat.Asa cum nu am mai facut niciodata.In timp ce ma rugam,era atat de intens incat am inceput sa plang.Ma rugam pentru familie,prieteni,iubire,baiatul cu ochi verzi,pentru vise,sperante,pentru tot.Dar nu era o rugaciune dintr-o carte,era pur si simplu ceva din inima,vorbeam cu EL.A fost frumos, a fost prima oara cand am facut asa, deobicei spuneam "Tatal nostru" si la sfarsit rugam pentru familie si ce am eu mai drag, ma ridicam din genunchi si totul era terminat acolo.Insa in seara asta am vorbit.Eram trista,incepusem sa plang,ma simteam total neimplinita, nu stiam ce sa fac,m-am pus in genunchi si m-am rugat.Lacrimile de suferinta pe care le aveam au trecut si au venit altele care m-au alinat.La sfarsit eram obosita,dar linistita,implinita si fericita.
Am terminat ceaiul,am gasit niste ciocolata ce mi se topeste usor in mana.Imi aduc aminte de verisoara mea si de felul in care ne jucam cu ciocolata topita.Totul e frumos in viata, lucrurile de care radem pe moment, care in acea secunda par doar trecatoare, dupa un timp devin foarte pretioase.Asa ca de acum voi incerca sa le dau mai multa valoare si sa le traiesc cu placere chiar si pe moment,sa fiu consitienta ca noi facem momentele si ca vor fi atat de frumoase cand ni le amintim,dupa cum le facem..Si deci daca facem ceva frumos,ne vom aminti ceva frumos si ne vor da cate un zambet de cate ori vom avea nevoie.
Ce seara, as fi vrut sa fiu mai sentimentala, sa redau ceva mai "simtitor" ( asa cum zici tu Mada), dar nu stiu daca am reusit...
Ma duc sa fac alt ceai!!!

As dori...

Am facut o lista cu cantecele pereferate ale mamei, pentru ai face un cd pe care sa il asculte in masina si sa se gandeasca la mine cu placere.Descarcam cantec cu cantec si le ascultam pe rand, unele nu m-au impersionat dar daca ii plac mamei asta e ceea ce conteaza, insa printre ele am descoperit acest cantec superb ce m-a facut sa gandesc mult, si sa imi dau seama ca si ea a fost ca mine, cu formatiile ei preferate, cantecele cu care a crescut, cu care a iubit, cu care a plans sau zambit.Amintirile ma navalesc, nu numai cele cu verisoara mea dar si cele cu parintii si...cu toti prietenii mei....de la gradinita pana azi.Daca ar fi sa aleg as alege baiatul mic cu parul in ochi de la gradinita, iubire neiubire,iubire innocenta,iubire frumoasa,iubire simpla fara complicatii probleme sau alte lucruri.Nu ne gandeam la cum aratam, eu nu ma imbracam pentru el, nu ma aranjam, eram doar eu, ne jucam, eram prieteni, mai mult de atat nu stiu.Nu vroiam ca el sa se joace cu vreo alta fetita, sa schimbe papusile sau sa bea ceaiul.Dormeam in paturi diferite si totusi unite, pupicul pe obrajor de somn usor nu lipsea.Ma simteam mare, ma simteam bine, ma simteam frumoasa.
Ne-am intalnit si in clasa a 3a dupa ani...si ne-am placut,am iesit de cateva ori, dar eram mici, prea mici, tremuram cand ne vedeam, nici macar nu vorbeam.Cuvintele erau prea grele.Ne priveam nici macar nu stiam ce sa facem, despre ce sa vorbim, cum sa vorbim, cum sa ne comportam.Eram prea mici, vroiam mai mult dar nu stiam ca a vrea mai mult e o condamnare, nu stiam ca acel mai mult oricum vine mai tarziu, dar acea innocenta, acea emotie nu o vei mai avea.Vor fi desigur alte emotii foarte mari, foarte importante dar nimic atat de simplu si de frumos."As dori sa pot da timpul innapoi" auzeam de la cei mari, de la asa zisii adulti, nu intelegeam motivul.Vroiam doar sa fiu mare, mare ca ei, cu probleme, cu responsabilitati.Nu stiam ce vreau, eram prea mica, probabil toti facem aceleasi greseli cand suntem mici, dar eu stiu ca am reusit sa imi dau seama, sa ascund ceea ce vroiam.Uram baietii, dar stiam ca mai tarziu voi vrea un prieten, profitam de fiecare moment de joaca, fiecare anotimp, pentru a nu ajunge a regreta asa cum auzeam de la ADULTI.Sunt doar o adolescenta, probabil doar 3 persoane imi citesc blogul, dar nu imi pasa, imi place si asa, scriu, recitesc si ma gandesc la ceea ce voi putinii cititori puteti gandi.Sunt doar o adolescenta ce incearca sa mai traga de timp, dar nu stie cum, trage si spre a fi adult si sper a fi copil.Nici macar nu stiu ce vreau.Stiu doar ca voi fi un adult copil la momentul potrivit, cu resposabilitati si probleme de rezolvat dar cu sentimentele unui copil care nu are frica sa cada,iar atunci cand cade se ridica si nu ii este frica sa cada din nou.