Implinire sufleteasca...

Doamne, am descoperit dragostea Ta imensa. Tu ai sacrificat Fiul Tau pentru noi...pentru ca Tu ne-ai dat multe sanse, iertand toate gresilile noastre, iar noi... noi nu suntem capabili sa iertam cei ce ii vedem in fiecare zi, cei ce privim urat de ficare data cand intalnim, cei ce nu suportam pentru simplul fapt ca nu avem lucruri in comun.
Seara de Inviere. Unicul moment in care ma simt complet alaturi de familie.Unicul moment in care suntem toti in pace.
Din pacate anul acesta nu am putut merge toti trei la biserica in seara Invierii, dar am mers eu si cu taticul meu. A fost extraordinar. Chiar daca aveam alaturi 3 tiganusi ce priveau disperati catre gentuta mea, care continea doar abonamentul de la autobus, in momentul in care preotul a iesit din altar, cu lumanarea pe care o pregatisem eu si mama, totul a disparut. Am inceput sa simt mila pentru acei 3 tiganusi, ce-si faceau loc prin multime sa ajunga la gentuta mea. Eram trista pentru ei, caci fiind micuti probabil nu aveau ce manca si aveau nevoie de bani.Eram trista ca nu-si dadeau seama ca eram in casa Domnului si nu purtam pic de respect. Eram trista caci profitau de situatie, de intunericul luminat doar de cateva lumanari ce incet incet raspandeau lumina tuturor.
Noaptea Invierii mi-a adus pace in suflet, mai multa dragoste pentru semenii mei, poate mai multa intelegere, si o noua persoana ce usor usor ma ajuta sa uit cele intamplate acum 2 saptamani jumatate.
Probabil pentru mine inca de cand eram mica, Pastele a fost sarbatoarea cea mai importanta.Chiar mai mult decat Craciunul, asta prentru ca de Paste traiesc altfel atmosfera.
Imi aduc aminte de strada linistita a bunicilor pe care usor usor pe la 11 noaptea porneam cu bunicul meu spre biserica, si stiam ca la intoarcere cu lumina a casa, ne astepta cozonacul "cleios" ( din vocabularul familiei :D ) cu ouale rosii si un parfum de drob proaspat scos din cuptor.
Seara Invierii imi daruieste intotdeauna liniste sufleteasca, mai multa intelegere si din nou multa speranta pentru ca stiu ca El nu ma va lasa niciodata.

Speranta...

Speranta si iar speranta... acum cateva zile ( cand eram inca in lupta cu amintirile ) ,ploua cu soare :) spre marea mea supriza doua curcubee si-au facut loc printre norii gri si mi-au adus un zambet de copil pe chipul meu umed de lacrimi de disperare. Acele doua curcubee mi-au adus aminte ca nu trebuie sa renunt niciodata in a crede in cineva, pentru ca fiecare meritam o sansa.Mi-au adus si liniste sufleteasca, pentru ca Cineva e mereu alaturi de mine. Si poate prin a-mi arata persoanele exact asa cum sunt dupa putin timp e doar ca sa ma ajute sa nu pun si mai mult suflet si sa nu fiu dezamagita mai mult dupa un timp.
Ma rog... vorbeam de curcubee.. :D picaturile de ploaie inca cadeau usor, erau calde si ma faceau sa stau foarte bine, am fugit in casa, am luat aparatul de fotografiat si ma bucur mult sa va pot arata ce a iesit! :)

Iar si Iar....

Si uite tu, persoana inocenta, plina de speranta, naiva, visatoare care incearca sa dea tot ce are mai bun unei persoane abia cunoscuta crezand ca nu se stie niciodata cand poti da de cineva care sa te respecte, sa fie sincer cu tine, sa te asculte, sa te inteleaga...Si dupa un timp, scurt timp, se demonstreaza ca toate sperantele tale, toate visele, tot in ce aveai incredere, tot ce credeai, e defapt GRESIT! Si incepi sa dai dreptate in stanga si in dreapta, si iti auzi cuvinte nu de alinare si sustinere ci cuvinte de repros. " EU TI-AM ZIS! DAR TU TOT CA TINE AI FACUT!" Eu am incercat, am incercat sa cred iar in ceva, am zis ca nu pierd nimic daca dau toata dragostea, speranta si increderea mea.Ca nu se stie... poate chiar e o persoana buna, iar daca se demonstreaza ca nu e asa cum cred... nu pierd nimic, si uite totusi ca iar ma raneste, iar cad, iar trebuie sa ma ridic, dar e din ce in ce mai greu! Ranile numai trec asa usor... Ranile noi le deschid si pe cele vechi.. si impreuna se formeaza o rana mai mare.. car trece din ce in ce mai greu, care lasa o cicatrice din ce in ce mai mare, a carui amintire daruieste lacrimi in fiecare clipa!Si totusi uite ca ma ridic, dar mi-e rusine, nu stiu de ce ca doar nu sunt eu vinovata pentru ce a facut el, dar mi-e rusine de mine, ca ma arunc asa usor cum am facut mereu! Dar eu nu reusesc sa traiesc fara speranta, fara vise. Nu reusesc sa suspectez pe cineva de anumite lucruri, eu nu ma gandesc ca persoanele sunt false... nu reusesc sa ma trezesc din acest vis al meu. Si doar stiu ca nu e bine asa, si doar stiu ca persoanele nu sunt asa dar eu nu pot sta mai mult decat cateva minute fara a crede ca o persoana e buna si ca e o noua sansa spre fericire!Sunt prea slaba, sper prea usor, visez prea mult! Si totusi mi-au distrus multi atatea vise, m-au dezamagit, m-au scarbit, m-au lasat suferind si chiar si in momentele de suferita, in care plangea, urlam, in care nimeni nu se intorcea catre mine, nimeni nici macara un cuvant de alinare, eu nici atunci nu reuseam sa urasc!As fi vrut, dar dragostea profunda nu m-a lasat. Dupa cateva zile iar incepeam sa sper, stiind perfect ca nu am sanse, ca nu se merita, dar speram din nou, iubeam din nou, eram gata sa trec peste rana provocata! Si pentru ce? Pentru CINE????? Pentru o persoana superficiala, care isi cere scuze false?
____________________________________________________________________ A trecut un timp de cand nu am mai scris pe blog, de la ultimul articol de fericire, multa suferinta m-a cuprins, si nu stiam cum sa-mi aleg cuvintele, nu stiam ce simt, numai eram o persoana, eram doar un suflet care cauta ceva si nu gasea...Nici cu mama, nici cu verisoara, nici cu cea mai buna prietena nu vroiam sa vorbesc, ranindule si pe ele cu tacerea si suferinta mea.Sunt egoista, ma gandesc la cum sa trec eu peste suferinta mea fara a vorbi cu persoanele care tin la mine, se preocupa, si sufera vazandu-ma in starea aceea...Imi pare rau... Imi pare rau ca sunt asa, imi pare rau ca nu ascult niciodata de voi care imi sunteti mereu aproape.Dar sa stiti ca va iubesc enorm si ca NIMENI absolut NIMENI nu poate lua locul vostru in inima mea!