Amintiri frumoase

Imi aduc aminte cu scumpa mea bunica in fiecare toamna punea cateva gutui mandre la fereastra.Parfumul lor se imprastia in toata casa, iar eu numai rezistam si vroiam sa ii simt gustul dulce amarui.Mi-e dor de parfumul casei ei si de cum mereu avea grija de toate pentru a face ceva frumos, iar eu veneam si stricam mereu cate ceva, insa ea cu dragoste ma certa zambind probabil gandinduse la cum era ea si ma mangaia usor pe parul ce mereu dorea sa mi-l impleteasca.Vroia sa fiu frumoasa si ma gatea cum stia mai bine, vroia sa am tot si sa fiu fericita pentru ca ma iubeste.Imi pare rau de momentele in care imi vorbeam urat, imi pare rau ca nu i-am spus mai des cat de importanta e pentru mine, imi pare rau ca nu i-am spus te iubesc, dar mamaie iti promit ca o voi face de cum te voi vedea! TE voi imbratisa si ma voi apleca ca sa te pup usor pe fruntea muncita, iti voi saruta mainile si iti voi multumi pentru tot.Te gandeai mereu la mine, cautai materiale pentru hainele papusilor mele, imi dadeai un loc pentru a le face casa, imi dadeai voie sa vorbesc noaptea cand tu dormi, si imi dadeai voie sa te deranjez cantandu-ti la ureche My heart will go on cu niste cuvinte inventate, eram mica dar nu te ascultam insa tu ma iertai de fiecare data sragandu-ma la pieptul tau.Imi lipsesti, si tu si bunicul.Privirile voastre ma urmaresc la fiecare pas si va promit ca nu va voi mai dezamagi.Va iubesc!

Timpul meu!

Acum cateva zile eram gata sa sterg blogul, pentru ca nu am deloc timp pentru a scrie, pentru a gandi limpede si pentru a fi impacata cu mine insusi pentru a-mi da drumul la scris.Deobicei cand scriu scriu exact ce gandesc, nu ma pun pe foita sa imi scriu ideile si dupa sa incep sa scriu un articol. Adevarul e ca atunci cand scriu pun tot sufletul meu la vedere si las sa iasa tot din mine, acesta poate fi si un defect pentru ca atunci cand cineva citeste ceea ce scriu ma descopera pe mine, fara o masca de protectie care sa imi apere adevarata fata a sufletului si gandirii mele.
Asa cum spuneam nu am timp sa scriu pe blog, am inceput un nou an scolar, am inceput liceul, si sunt din ce in ce mai preocupata de ceea ce se va intampla, sunt speriata sa nu cad cu invatatura si cu comportamentul avand in vedere ca am foarte multe exemple urate prin jur. In fiecare zi timpul pe care il am mi se pare prea putin pentru a reusi sa fac ceea ce trebuie facut pentru a 2-a zi sau chiar pentru ziua respectiva.Nervii nu ma mai tin, ma simt disperata si pierduta, totul e nou si nu stiu cum sa ma comport in asemenea situatii.Merg la scoala cu firca ca azi ma pot asculta pe mine pentru prima oara in clasa, si nu stiu ce metoda au profesorii de a asculta nu stiu cum trebuie sa invat nu stiu cum trebuie sa expun lectia si nu stiu cum sa ma comport in fata lor.
Acasa problemele nu lipsesc, nu am timp sa imi vad parintii, de multe ori mananc singura pentru ca ei nu sunt, sau daca sunt ori au venit innaintea mea si au mancat ori vin dupa mine si eu am mancat.Nu avem timp de stat impreuna si pentru asta certurile devin din ce in ce mai dese.Pentru ca nu stim exact de ceea ce are nevoie celalalt sau incepem sa ne plangem ca nu e nimeni sa ne asculte. Uneori mai intru pe mess cu speranta ca ma voi putea elibera de problemele mele vorbind cu cateva persoane de incredere sau la care stiu ca pot apela. Dar si acele persoane au probleme si atunci cand incep sa vorbesc despre ale mele ma simt groaznic pentru incep sa vorbesc si nu ma mai opresc. Nici pentru mess nu am timp de multe ori si ma simt ca intr-o camera intunecata in care tip disperata si chiar daca toti sunt langa mine nimeni nu ma aude, nimeni nu ma poate ajuta.
Colegii noi sunt un fel de noi ispite, fiecare cu un defect ce il caracterizeaza ( ma intreb oare ei ce vad in mine si in ceilalti) si sper sa eu sa nu ajung ca ei pentru ca abea am iesit dintr-o situatie asemanatoare cu a lor si sper sa nu ajung din nou la acele pacate numite PACATE CAPITALE care ma framanta zi de zi.
Uneori as vrea sa nu fi descoperit nimic, sa fi ramas "oarba" asa cum eram si ma simteam bine in toata mizeria mea de persoana. Imi placea sa fiu curata in sensul fizic, dus in fiecare zi, mereu haine curate, par ingrijit, unghii dragute, un pic de luciu de buze, dinti albi si sclipitori. Si totusi cu toate acelea nu ma simteam curata si nu gaseam sursa murdariei pe care o vedeam in mine mereu.Acum stiu ce era si totusi am momente in care imi doresc din nou acea senzatie de om nestiutor care se duce spre moarte fara sa stie, o moarte usoara, prea usoara dar cu un viitor teribil. Ma intreb de ce ... de ce simt ca as vrea din nou acea viata usoara? In care valorile nu exista, reguli nici atat, iar de respect pentru ceilalti nici vorba.Sa fie o ispita sau sa fiu eu atat de nestiutuare si neputincioasa?
In fiecare zi plec de la scoala si ma intreb oare unde e fata pe care o cunosteam?Inconjurata de persoane gresite care imi dadeau mici placeri lumesti fara valoare si de moment.De ce imi lipsesc? De ce acum ca am descoperit egoismul si rautatea mea pe care o aveam si inca o am dar sper intr-o cantitate mai mica vreau innapoi ceea ce aveam?Acum ca am descoperit sursa murdariei mele de ce o vreau innapoi? Sunt momente, da, dar nu reusesc sa trec peste ele, pentru ca chiar si atunci cand trec ( pentru ca sunt fractiuni de secunda cand imi plang trecutul) ma gandesc mereu la motivul pentru care le doresc din nou. Adevarul e ca nu il gasesc si as vrea tare mult sa ma multumesc de ceea ce am acum pentru ca este cu siguranta mult mai bun si mult mai important de ceea ce aveam. Am o persoana pe care o iubesc, am o familie pe care o iubesc, am o verisoara pe care o iubesc, am un pic de pace si ma simt mai curata.Sper ca momentele gresite de regret sa treaca si sa pot fi fericita din plin de ceea ce am.
Pot spune ca sunt fericita fara sa imi dau seama! :):*

Luceferii stiintei

Invataceii cei e astazi
Tot se straduiesc mereu
Ca deplin sa dovedeasca
Ca nu este Dumnezeu.

Cu progresele stiintei
Ca si mandrul "Lucifer",
Dansii vor sa se inalte
Astazi mai presus de cer.

Doua "usi" le stau in fata
Si raman aici mirati,
Dupa cum la "poarta noua"
Sta un bou "sa ma iertati".

Una este "usa vietii"
Care lor li s-a inchis;
Alta este a pierzarii
Care groaznic s-a deschis.

Cate le ajunge capul
Se grabesc sa nascoceasca
Ca sa fabrice "viata"
Si pe moarte s-o opreasca.

Orice uneltesti, atee,
Viata nu vei fabrica
Iar de rafuiala mortii
Nicidecum nu vei scapa.

Toate cele nascocite,
Cand ajungi langa mormant,
N-au valoare nici ca pleava
Care se arunca-n vant.

Daca nu cunosti in viata
Pe Mantuitorul tau,
Vei cunoaste dupa moarte
Tirania "celui rau".

(Sfantul Ioan Hozevitul)

Cel ce cauta suflete

Cand noaptea se lasa, neagra, peste sat, diavolul cobori, din vazduh, sa vada de va putea castiga vreun suflet pentru intunericul lui.Negru si infiorator de urat, el colinda, cu sacul in spate si cu furca intr-o parte, tot satul, de la un capat la altul.In dreptul crasmei se opri un pic si privind vazu ca era plina! Isi freca multumit mainile si, ranjind zise:
-Puisorilor, ai mei sunteti!Tata va asteapta!Aici nu am de munca, sa mergem mai departe.
Trecu prin dreptul unui bar, de unde se auzeau chiuituri, muzica, certuri, scandal.Unii dansau, altii beau; erau si din cei care jucau carti si cu priviri fioroase pazeau din ochi banii ce treceau dintr-o parte in alta a mesei.
-Si astia sunt ai mei,dar trebuie sa ii mai ajut nitel, zise diavolul, turnand venin in pahare si inghimpand vreo doi jucatori ca sa le atate ura.
Dupa ce flutura pe sub nasul unuia din streang, momindu-l cu gandul sinuciderii, pleca mai departe.
Ajunse apoi in dreptul casei unei vrajitoare unde se opri.
-Cumatra asta m-a chemat sa ii ajut, zise el si intra pe horn in casa.
Vrajitoarea facea farmece, fierband buruieni si bolborosind ceva din gura.Aici diavolul isi baga coada in cazan si mesteca bine cu ea, apoi scuipa innauntru, o insemna pe vrajitoare cu furca pe frunte si ranjind cu gura pana dupa urechi zise:
-Sluga vrednica si credincioasa, in acelasi cazan cu smoala vei fierbe cu noi, ca a noastra esti dupa faptele pe care le faci!Si pleca mai departe.
Deodata, numai ce incepu sa urle si sa se zvarcoleasca din toate incheieturile:Tocmai trecea pe langa casa unor crestini, in care o mama isi legana copilasul, rugandu-se incet pentru el. Deasupra leaganului, era icoana Maicii Domnului si candela aprinsa sub ea, care impreuna cu mama, vegheau pruncul.
-Valeu...,valeleu...,valeleu..., numai pot de durere, ma arde asta cu rugaciunile ei catre Maica Domnului, tipa diavolul si fugea cat il tineau picioarele.Las ca te pandesc eu pe tine si pe copilul tau, iar cand veti fi fara rugaciune ma pot apropia de voi, si veti vedea voi atunci! Dar Maica Domnului vegheaza si ii acopera pe toti cei ce se spovedesc la preot si se roaga ei cu credinta!


* * *

Daca-n "desfatari" trai-vei zi cu zi si an cu an, dupa moarte, vietui-vei pe vecie cu Satana; Cand placerilor muri-vei vietuind fara-a-ti fi greu, vei incepe cu alesii sa traiesti lui Dumnezeu!

( scrisa de Vasile Militaru)

Extras din cartea Pilde si povestiri pentru copii vol.2

Povestea ei ( partea a treia)

Am scris eu pe blogul meu acest articol care de fapt ar fi trebuit sa se afle pe un alt blog, dar vreau sa continui aici povestea, scrisa si nu doar zisa de mine.Am gasit acest filmulet pe youtube din intamplare si mi-am adus aminte ca acesta mi-a caracterizat aproape toata povestea.Daca va uitati la el veti vedea caci la sfarsit mor amandoi indragostii.Este o parte buna din filmulet care ne arata ca atunci cand dragostea este adevarata se poate spune ca nu se poate trai fara persoana iubita, dar atunci cand dragostea nu este binecuvantata de Dumnezeu si placuta lui se intampla ceea ce scrie si in filmulet.Ceea ce era sa mi se intample si mie si fostului meu prieten.Povestea noastra a fost criticata de multi, de prea multi.De familie.Si atunci cand familia nu este deaccord este foarte greu pentru ca iubesti si familia iti iubesti si prietenul.Asta daca se poate numi iubire, avand in vedere ca noi nu stim sa iubim.Am facut pentru aceasta relatie sacrificii mari pentru mine, si as fi fost in stare sa sacrific mai mult.Imi iubeam familia, si ma durea foarte mult pentru ca datorita faptului ca nu il acceptau pe X vroiam sa ma indepartez din ce in ce mai mult pentru a putea ajunge la el.Eram in stare sa imi sacrific familia, casa, viata pentru a fi doar putin alaturi de el.Pana si pe verisoara mea, care chiar daca nu stia plangeam mereu pentru ca nu gaseam o solutie sa o indepartez de mine pentru ca nu rezistam sa tin un secret cu ea si asta imi putea agrava relatia cu X.Am aflat ca ea a vorbit cateva lucruri cu familia din ceea ce ii zisesem, acum nu stiu ce sa cred daca chiar a vorbit sau nu, dar in acel moment era o ocazie buna pentru a indepartao si cu multe lacrimi si durere nevazute de ei am inceput sa ma cert cu ea si sa nu mai vreau sa o vad chiar daca inima imi tanjea dupa o imbratisare a ei pentru ca o iubesc atat de mult.As fi vrut sa ii indepartez pe toti numai din cauza relatiei mele cu X, dar din ma bucur mult ca Dumnezeu cu marea lui dragoste m-a ajutat sa nu ma indepartez de ei si m-a tinut aproape de ei caci nu as fi rezistat pentru ca abea acum imi dau seama ca ii iubesc mai mult decat orice.Pe toti , toata familia, parinti bunici, verisori, unchi si animale.Acum datorita acestui filmulet care prezinta moartea celor doi prin sinucidere, candva m-a influentat foarte mult si vreau sa avertizez pe toti indragostii ce il privesc sa aiba grija si sa isi dea seama ca tot ce se intampla in viata este din voia lui Dumnezeu, iar daca Dumnezeu ne-a dat viata atunci trebuie sa o pretuim si sa o iubim asa cum este pentru ca este un mare dar.Asa ca dragii mei indragostit numai mintit cand spuneti ca v-ati da viata unul pentru altul pentru ca putini ar faceo iar cei ce ar fi in stare cu adevarat de asa ceva sa isi aduca aminte ca sunt influentat si de alte multe lucruri. Sa aveti o iubire placuta lui Dumnezeu iar atunci totul va fi bine.

Povestea ei ( partea intai) si Povestea ei ( partea a doua ) le gasiti pe http://firescdisparut.blogspot.com

Copilarie

Imi aduc aminte cu drag de copilarie, si sper sa inca sa mai pot trage de timp, macar pana ce voi incepe sa lucrez, sau sa merg la facultate pentru ca acum imi dau seama ca imi va fi tare dor.Imi aduc aminte de toate jocurile pe care la faceam, cum alergam descaltata pe strada fara nici o problema ca ma intep sau nu imi era frica atunci cand cadeam de vanataile pe care le voi avea si de ce picioare urate as putea avea mai tarziu.Nu imi pasa de aspect, vroiam doar sa ma joc si sa ma simt bine la maxim, dar nu aveam nevoie de multe pentru asta, imi ajungea doar iarba, cainele, si leaganul din ciresul bunicilor.Acel cires atat de legat de copilaria mea, pentru ca aproape toate amintirile se afla sub umbra lui.Lazile de fier cu "comori mecanice" ale bunicului, care se transformau in barci ce ne aparau pe mine si pe verisoara mea de rechinul cel mai mare din univers, catelul bunicii, care disperat incerca sa ajunga la noi.De cate ori am sarit gardul ce acum sta sa cada, de cate ori m-am uitat la artificii suinduma pe el.Atatea amintiri ce nu se opresc, nu vreau sa le opresc, vreau sa scriu tot, orice amanunt cat de min pentru a nu le uita.Am nevoie de ele pentru a da innainte.Vreau sa scriu si parfumul florilor de cires, care la sfarsitul fiecarii primaveri cadeau peste mine de cate ori ma dadeam in leagan.Nu imi faceam probleme pentru cum ma imbracam, asa ca de multe ori ma dadeam in el si in fusta.Oamenii treceau ma vedeau si unii imi zambeau.Acum numai pot face toate acestea pentru ca toti s-ar uita altfel la mine, nu cu aceeasi simpatie sau cu aceeasi privire ce descria si amintirile lor din copilarie.Acum totul ar fi diferit, s-ar intreba cum de o fata de varsta mea poate face asa ceva, s-ar gandi ca vreau sa atrag atentia, sau multe ale ganduri neplacute.Insa nimeni nu ar putea gandi ca acolo este aproape toata viata mea.Inocenta copilariei a disparut si cu ea au aparut problemele, ganduri nelinistitoare, minciuni si multe priviri rautacioase.As vrea sa pastrez copilaria in inima mea linistita.

Un simplu zambet

Azi mi-am propus sa zambesc tuturor, si deja am avut cateva surprize neplacute.Oare de ce oamenii nu isi mai zambesc? Suntem autorizati sa privim o persoana cu dispret, suntem autorizati sa privim o persoana in ochi fara sa schitam nici o senzatie, putem privi o persoana cu ura, putem privi o persoana cu nervi, putem sa ne descarcam privirile ce judeca pe toti trecatorii de pe strada, dar nu ne putem zambi.Toti cred ca atunci cand zambesti pur si simplu pentru binele si linistea pe care o da un simplu zambet fara nici o intentie ci doar linistea sufleteasca, cred ca ai ceva cu ei, sau ca vrei ceva, ceri ceva, cauti ceva, ori cunosti acea pesoana.Oamenii se sperie atunci cand cineva le zambeste crezand ca nu isi aduc aminte de acea persoana si intra in panica, nu stiu cum sa reactioneze, se framanta: Oare de ce mi-a zambit tocmai mie?.Raspunsul e simplu ajunge doar un alt simplu zambet si te vei simti mai bine.Azi mi-am propus sa zambesc tuturor si nimeni nu mi-a raspuns la zambet decat o simpla femeie batrana care abea mergea.Zambetul ei m-a umplut de bucurie si mi-a spus ca noi am pierdut multe lucruri din cauza intrebarilor mereu negative pe care ni le punem.Zambeste linistit daca sufletul tau e fericit.Zambeste tuturor caci nu te costa nimic.E doar un zambet ce poate da cuiva fericire si multumire asa cum a avut acea batrana care m-a rasplatit cu zambetul ei cald si binevoitor.As vrea sa primesc un zambet si de la ceilalti, de la vanzatoarea de la magazin, de la baiatul cu posta, de la oamenii ce trec pe strada, se uita in ochii mei, se incrunteaza si apoi trec mai departe.E doar un zambet ce poate umple inima cuiva, un zambet te ridica de la multe si iti poate da uneori si rezolvarea la problemele pe care le ai.Stai linistit, zambeste, pentru ca totul vine de la Dumnezeu.Daca ai probleme, sunt pentru tine, stai linistit asa e sa fie asa ca nu e nevoie sa fii incruntat, nu altii ti-au gresit, nu iti varsa supararea pe ceilalti dale un zambet, pentru ca poti ajuta si asa.Un simplu zambet.Daruieste-l!

Frumusete nevazuta

Uneori judecam persoanele dupa aparente fara sa ne dam seama ca adevarata frumusete sa gaseste in interior, si judecand dupa acest fapt incepem sa ne plangem ca nu gasim persoane care sa fie frumoase in interior.Problema este ca nu ne preocupam de povestile pe care le ascunde infatisarea persoanei si de ceea ce are sa ne ofere cu adevarat.Gaseste frumusetea adevarata in tot ceea ce vezi in tot ceea ce intalnesti cauta ce este frumos in fiecare, oricat de bine unii si-ar ascunde frumusetea astunpand-o cu rautati si uratenie, fiecare are ceva frumos si asta pentru ca am fost creati din dragostea lui Dumnezeu, iar tot ceea ce EL creaza are o frumusete inimaginabila, uneori acea frumusete se alfa langa noi fara ca sa ne dam seama, in vantul ce mangaie frunzele, in ploaia ce alinta tot ceea ce intalneste, in soarele ce rasare in fiecare zi pentru noi, in stelele ce ne lumineaza calea in noapte, in iarba moale ce hraneste vietuitoarele, in fiecare zambet, in fiecare lacrima, in fiecare rasuflu, in fiecare clipire ce ne da posibilitatea de a revedea totul.Asa ca sa fim mai atenti pentru a nu judeca ci a cauta frumusetea din fiecare.Pentru ca de multe ori mi s-a intamplat sa judec, si de multe ori am regretat.
Aveam in clasa o fata cu probleme care se apropiase mai mult de mine fiindca imi era mila de ea pentru felul in care toti o marginalizau.Privirea ei era mereu pura, si comportamentul ei era cel mai normal, numai ca noi anormalii nu reuseam sa vedem aceasta.Imi era rusine sa ma vada cineva cand vorbeam cu ea, sau cand ma imbratisa, pentru ca avea nevoie de cineva in afara de famile care sa o poata intelege, insa nici eu nu am fost in stare, ma tot intrebam ce are, de ce nu e ca noi? de ce nu se imbraca ca noi, de ce nu vorbea ca noi.Numai ca problema cea mare era ca noi nu vorbeam ca ea, nu apreciam lucrurile ca ea, nu le priveam asa cum le privea ea.Ea se comporta asa cum am fi trebuit noi sa ne comportam la acea varsta.Era timida, nu suporta discutii asa zise "elevate" despre muzica, placeri trupesti si ale distractii ce duc spre pierzanie.Ea era frumoasa, mai frumoasa decat credeam, mai frumoasa decat ochii nostri percep, mai frumoasa decat as fi putut crede vreodata.Imi pare rau foarte mult pentru cum am judecat-o innainte, as vrea acum sa remediez ceva dar imi e imposibil, pentru ca ea a ramas la fel de frumoasa si la fel de potrivita varstei incat imi este imposibil a ma apropia de ea.Cu parere de rau pot doar sa ma rog pentru ea, si pentru persoanele pe care le-am judecat rau, si ma mai pot ruga si pentru mine pentru a avea forta de a vedea frumusetea mai innainte de a ajunge la regret.

Scrisoare pentru mama

Draga mama, Incep scrisoarea cu acesta "draga" pentru ca chiar si atunci cand exista neintelegeri imi esti foarte draga.Drep iti spun ca nu imi place sa te supar, nici nu imi dau seama cand o fac.Nu vreau sa gresesc pentru a te face sa suferi.Tu pui mult suflet si se vede, stiu ca vrei ce este mai bun pentru mine, dar nu reusesc a fi perfecta oricat as vrea pentru tine.Stii bine ca atunci cand gresesc nu o fac intentionat, dar tu reusesti sa te superi si din cele mai mici lucruri, pentru ca vrei ca eu sa pot fi perfecta, pentru ca sunt fiica ta, pentru ca ma iubesti, pentru ca fara tine eu as gresi si mai mult.Incerci sa ma formezi de acum pentru lupta cea mare si pentru atunci cand aripile vor fi gata pentru asi lua zborul, dar tu ma antrenezi atat de sever si atat de atent incat nu reusesc sa nu cad cate un pic pentru ca obosesc.Oricum ar fi, mama Te iubesc! Si asa cum noi pamantenii inca nu stim sa iubim cu adevarat cred totusi ca tu Ingerul meu pamantean ai reusit imposibilul, ai reusit sa iubesti fara sa ti se dea ceva in schimb, ai reusit sa ierti si cele mai mari caderi ale mele, ai reusit sa ma iubesti si cu febra, si cu pojar si plina de vanatai si alte lovituri.Nu ti-a fost niciodata frica pentru tine atata timp cat ai reusit sa ma aperi pe mine.Te-ai aruncat si incele mai mari lupte pentru a ma salva de la pierderile vietii, pentru ca oricum ar fi tu inca nu ma crezi pregatita, si pentru tine nu voi fi niciodata pentru ca vei vrea mereu sa ma aperi tu. Iti multumesc mama, ca esti mama mea!Te iubesc!