---------------------------

Toti speram k prietenii ce ii avem in jur sa fie adevarati, sa nu ne tradeze, si credemmereu k proverbele sau sfaturile altora bineinteles pt noi sunt o exceptie, dar de multe ori nu e asa.Si cred k ar trebui sa credem mai mult in frazele gen :>>Apara-ma Doamne de prieteni , k de dusmani reusesc si singur<< ! "Prietenii " mei sper sa fie asa cum s-au demonstrat si pana acum , aproape la fericire si tristete, chiar daca am avut si dezamagiri, dar uneori prietenii exagereaza si nu isi dau seama ca , chiar daca suntem dispusi sa impartim totul cu ei mai avem si noi o viata , o viata personala, o viata a noastra si chiar daca nu vor k noi sa mai suferim, sau sa mai trecem prin ce am trecut, cred k alegerile ne apartin si ca din greseli se invata, dak o persoana e dispusa sa greseasca din nou inseamna k se merita sau ca o sa fie mai atenta sa nu mai faca aceleasi greseli.E ca si cum ai da timpul innapoi, si sa incerci sa faci " crima perfecta" .Eu vreau sa fi invatat cv din greselile mele, si cred k asa e, dar oare dc e mereu cineva care sa nu creada? care sa imi impiedice sa traiesc crezand k eu n reusesc sa gandesc ce e mai bn pt mn , si k nu reusesc sa aleg si sa vreau ceva? dc mereu cineva vrea sa ma schimbe? dc nu plac asa cum sunt? sunt prea EU ? arat prea mult din mine imediat? asta e o greseala? e o greseala sa fii adevarat? e o greseala sa arati altora imediat ceea ce esti ? eu sincer cred k nu, si dak e cineva care sa ma placa e sa ma placa asa cum sunt, viata e un dar si trebuie pretuit k atare.Nici makr jumatate din adevarata viata nu o facem aici , pe pamant, viata adevarata e ceea ce lasam din noi, avem un termen pt a demonstra ceea ce suntem, si dak nu se icepe imediat a lucra pt asta , va ajunge k e prea tarziu, viata trebuie folosita pt a umple vietile celorlalti cu darurile noastre, pt a lasa cv in urma , pt a lasa amintiri, pt k averile si lucrurile materiale nu completeaza nimic, doar nu le iei cu tn cand mori.Moartea un e un stop e doar un START un START adevarat .Viata e un antrenament pt adevarata cursa. Eu incerc sa fac ceva , sa las ceva, dar e cineva care nu vrea , care ma opreste , care ma impiedica, cineva care nu vrea k EU sa fiu EU adevarata, asa cum sunt , ci vrea doar o imagine .Toti avem piedici dar trebuie sa stim sa le sarim.Azi de exemplu, a fost o zi grea, plina si totusi nu mi-a dat nimic , nici un rezutat , nici o amintire demna de viata doar o alta zi trecuta prin a invata , a vorbi cu aceleasi persoane , despre aceleasi subiecte obisnuit : vreme, timp , lucru , oboseala si nimic adevarat nimic care sa conteze cu adevarat nimic kre sa ne dea un raspuns.Te asezi la masa obosit, si incepi sa povestesti despre ce ai facut , incepi sa te plangi sau sa faci glume, iar niciuna din astea nu da nimic decat ceva momentan, ceva muritor, ceva ce nu are valoare .

Crede-ma e adevarat

Crede-ma atunci cand zic k te iubesc, crede-ma atunci cand zic k mi-e dor, crede-ma atunci cand zic k imi lipsesti, crede-ma daca vrei, crede pt k e unicul lucru care ramane de facut. Chiar si atunci cand mi-e greu, chiar si atunci cand plang sau knd iti zic cuvinte grele , iubirea ramane oricum , gandul momentului trece, un sentimet ce ramane intiparit intr-o inima nu poate fi scos, nu poate fi rupt , si oricat ai vrea inima e "curva" si face tot cum vrea ea, deci ai grija ce sentimente intiparesti pt k greu ,aproape imposibil vei reusi sa il scoti , sa il uiti , sa il schimbi.Chiar daca uneori dragostea devine ura, undeva marele foc al iubirii ink exista , si da EU TE IUBESC! dar cum sa fac sa uit ? cum sa fac sa schimb? cum sa iti fiu aproape dak nu reusesc? ma simt inchisa intr-o lume in care urlu si totusi nimeni nu ma aude, nimeni nu isi intoarce makr o privire spre mine, si mi-e dor de iarba casei, de cerul albastru , de aerul curat al diminetii.Fara tine nimic nu are culoare, zambet, fericire, totul e pustiu.As reusi sa traiesc fara aer si apa dar fara tine...NU !Incerc sa ma schimb , poate e vina mea tot ceea ce trecem , poate nu crezi un cuvant din ceea ce zic , poate nici nu stii cu adevarat dak exist, dar eu iti zic TE IUBESC! Tu crezi , sau nu , ma minti sau nu, eu insa...incerc sa lupt pt un vis , pt o speranta si totusi nimic nu reusesc sa scot la suprafata.Asa e fiecare sentiment din noi, ura, dragoste, placere, tristete sau fericire.Orice sentiment e la fel de intens , doar k depinde de noi cata valoare ii dam, si de multe ori uitam sa valorizam inima noastra, uitam sa ne hranim sufletul , cu vise , sperante , cuvinte intelepte ce ne pot arata calea adevarata.Depinde totul de noi si de alegerile noastre! Trebuie doar sa stim sa alegem !

Senzatii-sentimente-pareri

Multe sunt lucrurile care ne sperie, multe sunt lucrurile ce ne dau sau nu vreo senzatie, multe sunt lucrurile facute cu sentimente, bune sau rele dar au cate ceva.Asa e o pictura intr-o biserica, icoana sufletului pictorului, oglinda gandurilor sale, imaginatiei .Asa sunt vechii pictori ce ne-au lasat ceva, ceva pt kre acum sunt recunoscuti, pt k reusesc sa ne dea o senzatie, placuta sau nu, dar ne da ceva. Dar cum e cand un lucru nu ne daruieste nimic, un telefon, un calculator, ni se pare ceva normal , fara pret, ceva la care nu tinem, pt care nu am face nimic , pt kre nu luptam , pt care nu ...exista.Dar atunci cand vezi un film, unora plictiseste ,altora da cate o senzatie, o parere critica, o senzatie de liniste, placere, frica...Un tablou de Munch, Modigliani, Picasso,Carrà...da cate ceva, picturile din timpul razboiului ne arata cum se traia acea situatie, primul razboi mondial ne-a lasat noi tehnici si noi idei, pe care fiecare le-a utilizat asa cum a vrut, in bine sau in rau.Fiecare linie ne da idee de ceea ce pictorul proba in acel moment, ce sentiment, disperare sau placere, suferinta sau fericire.Trebuie sa invatam sa ne uitam la ceva cu mai mult interes, cu mai multe analize , ca sa putem trai cu adevarat acel lucru.Nu atunci cand vedem un tablou trecem pe langa el gandindune ca e doar o bucata de hartie cu un desen , mai bine sau mai rau facut.Sa invatam sa traim cu adevarat orice, ca sa putem pretui.Se incepe de la lucruri mici pt a ajunge la lucruri mai, la persoane, la suflet , la acele sentimente adevarate.Trebuie sa respectam tot ce ne inconjoara, natura, obiectele si mai ales semenii nostri.

Aroganta italiana

-- Ministrul italian Andrea Ronchi, "ofensat"de tacerea Romaniei in cazul violului de la Roma

Ministrul Andrea Ronchi (foto stanga) i-a batut obrazul lui Vasile Puscas
Dupa ce doi romani, in vars­ta de 18, respectiv 27 de ani, au marturisit ca au violat o italianca in varsta de 14 ani, intr-un parc din Roma, in noaptea de Sfantul Valentin, Andrea Ronchi, ministrul italian pentru Politici Europene, s-a decla­rat, ieri, jignit ca Romania nu a prezentat un mesaj de solidaritate pentru ceea ce s-a intam­plat". Aceasta inainte ca ancheta in acest caz sa fie finalizata. Dem­nitarul i-a reprosat sefului Departa­mentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puscas, ca Romania exporta in peninsula si "gunoaie", pe langa oameni cinstiti Ministrul italian pentru Politici Europene, Andrea Ronchi, s-a declarat "ofensat"ca Guvernul roman nu a transmis un mesaj de solidaritate cu victima violului comis la Roma in februarie, incident atribuit unor imigranti romani, relateaza pagina online a agentiei italiene AMI. Declaratia a fost facuta dupa intalnirea pe care Ronchi a avut-o ieri, la Bucuresti, cu seful Departamentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puscas. "I-am spus ministrului roman ca, in calitatea de tata, ma asteptam la cateva cuvinte, mai ales ca daca un italian ar fi comis o infractiune atat de grava, Guvernul ar fi prezentat scuze, nu pentru o situatie politica, ci pentru una morala, din compa­siune", a explicat Ronchi. Totodata, Andrea Ronchi a precizat ca Bucurestiul trebuie sa garanteze ca infractorii romani nu ajung in Italia. "Pe langa muncitorii cinstiti, ajung si gunoaie. Nu ne puteti trimite delincventi si infractori, a declarat oficialul italian.
In replica, Puscas a declarat pentru presa italiana ca Guvernul de la Bucuresti asteapta in primul rand finalizarea anchetei in acest dosar. "Inainte de a arunca responsabilitatea asupra guvernelor, sa asteptam ca justitia sa isi urmeze cursul. Sa asteptam, deci, rezultatul acestor investigatii", a spus el. Intrebat de ce Guvernul roman nu si-a cerut scuze si nu si-a exprimat solidaritatea fata de familia victimei, oficialul roman a explicat ca aceasta "nu este o problema a Guvernului, ci una judiciata". "Va cer sa separati prezumptia de nevinovatie de dimensiunea morala", a spus Puscas intr-un apel adresat "cetatenilor si autoritatilor ita­liene". Cetatenii italieni si autorita­tile italiene "trebuie sa le demon­streze celorlalti cetateni europeni ca este vorba de aplicarea principiilor si regulilor care stau la baza statului de drept", a mai spus oficialul roman.

Alba-neagra cu romanii

O adolescenta italianca a fost violata pe 14 februarie in Parcul Caffarella din Roma. Doi romani au fost arestati initial in acest caz, Alexandru Loyos Isztoika si Karol Racz. Testele ADN nu au confirmat ca cei doi romani ar fi autorii violului. Saptamana trecuta, autoritatile italiene au arestat inca doi romani in acest caz - Alexandru Jean Ionut(18 ani) si Gavrila Oltean( 27 de ani). Cei doi romani si-au recunoscut fapta in cursul unui interogatoriu la inchisoarea unde sunt detinuti, relateaza ANSA. Testele ADN sugereaza ca Alexandru Ionut este si unul dintre autorii violului si jafului din 14 februarie. Romanii au vazut in seara de 14 februarie, dupa ce se intunecase, doi adolescenti italieni intr-un parc din Roma, a povestit Alexandru Jean Ionut, citat de Il Messaggero. Ei i-au amenintat cu moartea, iar victimele, tero­rizate, le-au dat banii si telefoanele. "Apoi i-am dus cu forta undeva unde nu ne putea vedea nimeni, intr-un sant. I-am dat un pumn in spate baiatului, l-am obligat sa se intinda pe jos, in timp ce prietenul meu o viola pe iubita lui. Il tineam strans, in timp ce el o viola in toate felurile. Gavrila ii dadea ordine in legatura cu ce sa faca. Ea tipa, cerea ajutor, iar prietenul meu vorbea cu mine. Apoi a venit randul meu", a spus romanul in varsta de 18 ani. "In timp ce eu o violam, prietenul meu fuma si il tinea pe baiat astfel incat sa vada ce i se intampla prietenei lui. Apoi, cand am terminat, Gavrila a inchis telefoanele mobile si le-a spus celor doi adolescenti sa se imbrace si sa mearga in partea cealalta a parcului, departe de directia in care mergeam noi, pentru a nu atrage atentia oamenilor", a adaugat romanul.
Adrian Nicolae POPESCU

ce-i cu noi?

Nimeni nu stie prea multe drespre mine, eu scriu p blog despre anumite argumente , stiu cateva pers care citesc ( nu numai u Mada) si deci m-am gandit sa ma prezint makr un pic , despre felul in care imi traiesc fiecare zi , despre ce gandesc despre altii si modul in care traiesc ei...Imi ador prietenii, si ador muzik, rock sau pop , orice gen in afara de manele , care demonstreaza lipsa de cultura a unora...si felul in care vad viata ce pt ei e numai distractie , insa viata conteaza mult mai mult de atat .Normalul s-a transformat in ceva ciudat , pt mintile adolescentilor, parintii au ajuns sa nu mai aiba respectul cuvenit si chiar sa fie obiect de profit pt unii dintre ei.Sperante, vise ce unora par distruse de parinti , si totusi ei se gandesc la cum sa ne faca sa ducem cat de cat o perioada din viata fara sa suferim , insa noi credem k suntem destul de mari sa suportam anumite lucruri , si dupa unele experiente de dam seama cat de mult ne distrugem , dar uite k uneori dupa o dezamagire apare din nou o luminita ce ne face iar sa visam , sa speram si iar de la inceput cu faptul k noi putem sa rezistam la micile , mari proble ce le avem , ce ni le facem .Si dc sa nu incercam? Dc sa nu vedem si noi cum e ? Dc dupa o prima cadere sa ne retragem si sa nu mai sarim poate reusim sa ajungem unde vrem ? Dc unii zic k la varsta noastra nu exista iubire ? Dc noi ii contrazicem ? DC? O intrebare generala pt fiecare adolescent rebel ce descopera viata , si cerceteaza cu pasii lui fiecare bucatik de teritoriu al vietii .Insa teritoriul e enorm , iar noi putem alege teritoriul usor , lin , fara munti , dealuri , vai sau putem alege cel plin de obstacole si sa vedem unde ne duce , la ce ne duce , si ce sfarsit ar avea.Suntem dornici de viata , dar oare stim ce e viata ? Vrem iubire , dar oare e asta iubirea adevarata? Vrem respect , dar respectam ? Respectam , dar suntem respectati? Iubim , dar suntem iubiti? Am trecut peste o dezamagire, iar acum incerc sa o iau de la inceput , incerc sa dau aceeasi incredere si iubire , pt k inima nu se poate comanda , iar ratiunea singura distruge , dar inima si ratiunea impreuna ne vor da ceea ce noi ne asteptam sa primim .Dragoste dam , cu masura , dragoste vom primi , dar dragostea fara respect nu exista ! Pt k asa cum e si in viata de zi cu zi , persoanele ce nu le respectam le uram sau nu le suportam , insa avem retineri , si ne alegem cuvintele cand e vorba de o persoana la care tinem.Si de ce nu poate exista respectul pur si simplu pt orice persoana ? De ce trebuie neaparat sa ranim pe altii ? sau orgoliul lor ( cel mai des) .Pt k suntem egali , dar diversi.Pt k fiecare are o personalitate , eu incerc sa imi vad defectele si incerc sa le repar, dar dau valoare doar parerilor persoanelor la care tin.Pt k dragostea, viata si respectul calatoresc impreuna pe aceeasi strada.IUBESC!

Nimic fara

Un bun prieten, foarte îndepărtat de mine ca timp şi spaţiu, de care mă leagă o corespondenţa rară, dar de adâncă profunzime şi preţuire îmi spunea că „ atunci când omul îşi recunoaşte limitele, Dumnezeu este acolo”. O replică la ultimele mele scrieri. Mă simt astfel, obligat să răspund.*Atingerea limitelor este suferinţa în forma ei pură. Este o stare empirică care-ţi readuce iminenţa morţii. Nu te simţi capabil să-i supravieţuieşti. Îţi pare că orice urmează acestor trăiri este lipsit de valoare. Întrebările care te macină invocă Divinitatea. Te simţi un pesudoateu care calcă pragul capelei pentru a-i cere Lui lumină, în cel mai deprimant caz, izbăvirea. În nebunia durerii, suntem capabili de orice blasfemie, de anularea completă a Lui, de arderea Bibliilor în piaţa publică. Cum poţi să-i ceri ceva, când apogeul suferinţelor tale îl determină pe El să se caute de viaţă? Când nimicul te invadează nu ai soluţii, dar nici nu poţi sta la mâna destinului, a timpului sau a milei divine. În decalogul sentimentelor mele, pentru că doar la atât mi s-a redus simţirea, mila este un sentiment parşiv şi pervers. Când nu simţi mila, nu ai astfel de expectaţii, mai ales de natură divină. Sunt de acord cu prezenţa Lui în mine, dar numai în starea amorfă a afectului, atunci când nici suferinţa şi nici iluzia fericirii nu mă atinge. Când sunt liber de orice povară a melancoliei, sau a tragicului (perfidul rezultat al iluziei unei împliniri depline), Dumnezeu poate locui în mine. Atunci va fi lispit de ocare sau reverenţele stărilor de beatitudine. În acel echilibru se regăseşte Dumnezeu. În altă stare, El nu poate fi asimiliat decât ca providenţă sau călau. Lângă el nu stau condamnaţii la moarte, nici bolnavii incurabili atinşi de umbrele fatalităţii, nici sfinţii contemporani acestei lumi. Lângă El stau numai sufletele lor. Regretele, pasiunile şi viaţa din trup rămân ţărânei.

Eu te iubesc cu ură... de Cristian Petru Balan

Eu te iubesc cu ură şi-n ură ard iubire,Cu jertfă necuprinsă, cu trăznet îngheţat,Ce-ţi spulberă tot frigul din sufletu-nchistat,Cerându-i umilinţei în taină să te-admireCa să-ţi înalţ altare pe-un pisc mai luminat,Unde să-ţi smulg din mână sceptrul de preamărireŞi să-ţi ucid trufia fără milostivireOri să te-alung din sânge, din vise şi oftat...Iar dacă plângi, mă-nchin durerii tale-amare,Cad rugător de-a pururi cu faţa-n sânu-ţi falnic,Te-mbrăţişez cu milă şi-ţi cer duios iertareSau, cu-n sărut sălbatic, îţi sorb plânsul năvalnicStrigând: rămâi, prinţesă, zeiţă-alinătoare!Rămâi pe veci cu mine... Şi nu-mi zâmbi şăgalnic

Înfruntă-mă cu trupul robit... de Cristian Petru Balan

Înfruntă-mă cu trupul robit de puritate,Pietros, fragil şi aprig, râvnit de-al meu păcat,Căci sunt o spiţă-a roţii din carul încărcatDin care curg rubine în fulgere-mbrăcate.Provoacă-mă cu-n zâmbet, aruncă-mă-ntr-un patUnde să plâng cu tine c-am săvârşit păcateŞi-apoi să pleci în lume cu buze ruinateŞi să revii cu gândul de-un dulce răzbunat.Cu şoapte şi cu ţipăt de pasăre pierind,Renaşte-mi înstelarea furtunilor din sânge,Îneacă-mă în lacrimi când stelele se-aprind,Zideşte-mă în tine, la pieptul tău mă frângeSau leagă-mă-n fuioru-ţi de plete vălurindŞi-atuncea chipul nostru pe cer se va răsfrânge.